Fortăreaţa securităţii regimului sirian se clatină sub bombe

Fortăreaţa securităţii regimului sirian se clatină sub bombe

Lovitură dură pentru preşedintele Bashar al-Assad. Trei oameni-cheie ai puterii au fost ucişi ieri într-un atentat. Damascul ameninţă că va curăţa ţara de bandele de terorişti.

Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad primeşte lovitură după lovitură. În timp ce numărul militarilor şi diplomaţilor care fug din ţară creşte de la o zi la alta, liderul de la Damasc a primit ieri o veste şi mai rea. Cumnatul său, Assef Shawkat, alături de ministrul Apărării, Daoud Rajha, au fost ucişi într-un atentat care a vizat cartierul general al Securităţii naţionale. Ulterior, s-a anunţat că şeful celulei de criză din Siria şi-a pierdut şi el viaţa în urma exploziei. Atacul a avut loc exact când se ţinea o reuniune a miniştrilor sirieni şi a fost revendicat de două grupări. Armata Siriană Liberă (ASL) a fost prima care a anunţat că este autoarea atentatului. "Iată vulcanul despre care am vorbit. Este doar începutul", a afirmat un reprezentant al ASL. O altă revendicare a venit apoi pe Facebook din partea grupării islamiste Liwa-el Islam. Nu este însă clar dacă a fost vorba de un atac provocat de un kamikaze sau de o bombă lăsată în interior. Ofensiva ASL Se pare că ar fi vorba de garda de corp a unui personaj din anturajul preşedintelui al-Assad. Atacul a avut loc la două zile după ce ASL, formată în special din militari dezertori, a anunţat lansarea unei ofensive pentru "eliberarea capitalei", operaţiune denumită "Vulcanul de la Damasc şi cutremurele din Siria". Fost general, Rajha fusese numit ministru al Apărării în urmă cu un an. El se afla pe lista neagră a SUA pentru rolul pe care l-ar fi avut în reprimarea revoltelor. Conform unor surse, Rajha era singurul creştin ortodox din guvernul de la Damasc, dominat de alawiţi. De altfel, creştinii, care ocupă 10% din populaţia Siriei, se simt cei mai vulnerabili în faţa violenţelor care au cuprins ţara şi se tem că Siria va deveni un nou Irak, în care creştinii sunt prinşi la mijloc în lupta dintre grupările musulmane rivale. Generalul Shawkat, căsătorit cu sora lui al-Assad, Bushra, era adjunct al ministrului Apărării, fiind considerat unul dintre cei mai temuţi oameni ai regimului de la Damasc. Consiliul de Securitate al ONU urma să se pronunţe din nou, ieri, asupra unui proiect de rezoluţie care ameninţă Damascul cu sancţiuni. Surse diplomatice se aşteptau însă ca Rusia şi China să recurgă încă o dată la veto pentru a bloca adoptarea documentului. Citiţi şi:

  • Conflictul din Siria: Ministrul Apărării şi cumnatul lui Bashar-al Assad AU FOST UCIŞI într-un atentat
  • Şi copiii urăsc regimul Bashar al-Assad
  • CICR: Siria este în stare de război civil. Serghei Lavrov: Evenimentele din Siria sunt îngrozitoare