Ministerul de Externe a dat publicităţii ştirea despre răpirea a doi cetăţeni români în Nigeria, vineri, când aceştia erau deja eliberaţi. Ştirea a părut mai puţin interesantă decât dacă ar fi fost lansată de o soţie, mamă, fată disperată a unui răpit pe 20 ianuarie şi dacă era însoţită ulterior de mesaje furioase ale unei celule Boko Haram care anunţa eliminarea iminentă a prizonierilor.
Gestionată în linişte şi fără presiune publică, ştirea a trecut neobservată, mai mult ca o lecţie învăţată despre cum, în zone de conflict sau de risc important, e bine să lăsăm aventura şi turismul şi să respectăm regulile cât se poate de stricte de securitate pentru că în asemenea zone nu ne apără nici firma angajatoare, nici statul gazdă, nici statul nostru nu poate face minuni.
Evenimentul a readus în atenţie forţa şi atracţia brandurilor teroriste. Răpirea cererea de răscumpărare, ameninţarea cu aruncarea în aer a unei locaţii publice stârneşte, bineînţeles, reacţia autorităţilor. Ele intră în alertă pe baza procedurilor cunoscute. Însă ce ar fi terorismul fără teroare, fără atenţia publicului larg, fără promovarea mediatică? Iar pentru credibilitate şi promovare mediatică este nevoie să faci totul sub un brand terorist cunoscut.
Nu ştiu dacă a calculat cineva cam câtă publicitate graduită se face brandurilor teroriste – Al Qaeda, Statul Islamic, Boko Haram. O publicitate dobândită prin teroare, răpire de vieţi omeneşti, eventual în felul cel mai oribil cu putinţă, care să şocheze, să impresioneze, să atragă atenţia. Abia atunci avem impactul acţiunii teroriste, când mor civili întâmplători, într-o formă cât mai oribilă, supramediatizaţi şi tot cocktailul asociat unui brand terorist. O căutare banală pe Google dă măsura dezastrului: Al Qaida dă în 0.60 s pe Google 17,7 mln referinţe, Statul Islamic(engleză) 84,4 mln, Boko Haram 69,6 mln. Prin comparaţie, Mc Donald’s 75,6 mln iar Pepsi Cola sub 5 milioane. Evident majoritatea brandurilor comerciale sunt citate pe bani.
De ce au nevoie de publicitate brandurile teroriste? Publicitate pe care le-o facem gratis, mai ales difuzând decapitările recente, pe care le mai întâlnisem la răpirile din Irakul post- Saddam acum 10 ani. Pentru bani şi resurse, fireşte. Sponsorii acestui tip bolnav de grozăvii contra normalităţii şi unui stil de viaţă pe care-l consideră impus, nesănătos, sigur neconform cu religia şi Coranul, au resurse limitate şi le alocă celor mai eficienţi executanţi ai jihadismului ucigaş şi doar rareori sinucigaş. Apoi recruţii, carnea de tun pentru războaiele şi acţiunile teroriste vin tot în funcţie de brand, de notorietate, de relevanţa grupării teroriste de la care te revendici.
Dar efectul cel mai nepotrivit stă în faptul că, iată, chiar şi nişte infractori marginali care vor să facă bani de o pâine în Nigeria, Mali sau Somalia nu pot obţine susţinere, credibilitate şi poate chiar banii din aceste răscumpărări decât revendicându-se de la Al Qaeda din Magrebul Islamic, de la Boko Haram al Al Shebab. Deci publicitatea şi brandul terorist contribuie la încrederea acţiunilor cu caracter terorist ale infractorilor de cartier din Mogadishu, Bogota sau, de ce nu, Arondismentul 19 şi Porte de Vincennes-Paris.
În Israel, confruntat multă vreme cu atacuri teroriste sângeroase, una dintre proceduri reclama curăţirea cât mai rapidă a locului din oraşul aglomerat unde s-a produs atentatul, neconfirmarea exploziei, minimum de informaţii şi cât mai puţină presă la locul atentatului. Pentru a nu stârni şi amplifica teroarea, pentru ca autorii să nu-şi atingă scopul. De aceea gestiunea de către Externe şi serviciile româneşti a cazului răpirilor din Nigeria, ca procedură, e de aplaudat. Pentru cine are îndoieli, amintiţi-vă de bâlbâielile în cazul Las Amenas - Algeria.
Recomandările noastre
