Nu categoric evenimentelor de orice natură pe timpul sfârşitului de săptămână când are loc cursa de Formula 1 de la Monza. Nicio posibilitate pentru oraş să organizeze ceea ce avea de gând: marea chermeză MonzaGp, în centrul istoric de pe 31 august până pe 3 septembrie. Prefectura a spus NU oricărei manifestări care ar putea aduna la un loc un mare număr de persoane, ţinând cont şi de numărul mare al turiştilor.
Nivelul de alertă care era deja ridicat după atentatul de la Barcelona, s-a mărit pentru Marele Premiu al Italiei. Primarul Dario Allevi a confirmat anularea unui mare concert şi a altor activităţi. Vor fi dispuse bariere de control la accesul în pieţele din centru, vor fi folosite detectoare pentru metale la Autodrom.
E un sistem de control mai extins şi mai sever faţă de alte ediţii ale Marelui Premiu pentru a putea garanta paza Autodromului, cu atât mai mult cu cât primarul se plânge că nu sunt suficiente forţe de ordine.
Planul pentru securitatea Marelui Premiu e în pregătire de luni de zile, ieri având loc ultima întâlnire a Comitetului pentru securitate şi ordine publică care reuneşte toate entităţile şi autorităţile teritoriale chemate să garanteze prevenţia şi să fie gata să intervină în oraş în zilele Formulei 1. ''Totul e gata, mai sunt câteva detalii de confirmat - spune primarul - nivelul de atenţie este maxim''.