"Creșterea eficacității aplicării legislației Uniunii Europene în ceea ce privește ajutoarele de stat, prin formarea aplicată a experţilor implicaţi în gestionarea fondurilor europene", Cod SMIS 48106 Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2007-2013
FORMARE CONSISTENTĂ ȘI UNITARĂ ÎN DOMENIUL AJUTORULUI DE STAT
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) are rolul de a implementa strategiile Guvernului României în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, precum şi în domeniul formării profesionale a personalului din administraţia publică. Fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să îndeplinească o serie de condiţionalităţi ex-ante aplicabile utilizării Fondurilor Europene Structurale și de Investiții. Astfel, ANFP contribuie la îndeplinirea obligaţiilor pe care ţara noastră şi le-a asumat în domeniul ajutorului de stat, prin implementarea proiectului “Creşterea eficacităţii aplicării legislaţiei Uniunii Europene în ceea ce priveşte ajutoarele de stat, prin formarea aplicată a experţilor implicaţi în gestionarea fondurilor europene”, cod SMIS 48106. Proiectul este cofinanţat prin Programului Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT), în cadrul Axei prioritare 1 „Sprijin în implementarea instrumentelor structurale şi coordonarea programelor”, se desfăşoară în perioada 01.07.2013 - 01.07.2014 şi are o valoare totală de 2.804.015,48 lei. Proiectul contribuie la creşte absorbţia fondurilor structurale, prin perfecţionarea în domeniul ajutorului de stat, unui număr de 400 de experţi din administraţia publică, care sunt implicaţi în gestionarea fondurilor europene. Programul de formare este structurat în 3 module a câte 2 zile fiecare iar, până în prezent, două dintre acestea s-au finalizat. Pentru a avea date reale despre valoarea adăugată pe care o aduce acest program, participanţii au susţinut un test înainte şi după participarea la fiecare modul. Totodată, în urma evaluării rapoartelor de activitate a formatorilor şi a fişelor de evaluare a cursurilor desfăşurate în cadrul modulelor I şi II, au rezultat următoarele informaţii relevante: - Tematicile abordate considerate de participanți a fi cele mai utile sunt: condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca o garanţie să nu fie ajutor de stat, ajutorul de stat la crearea de elemente de infrastructură, schemele de ajutor de minimis, notificarea către Comisia Europeană, evaluarea anticipată a măsurilor luate de stat în sensul ajutorului de stat, studiile de caz etc. - Participanţii au considerat că au dobândit competenţe noi, pe care le vor aplica la locul de muncă: în activitatea de monitorizare a contractelor care intră sub incidenţa schemelor de ajutor de stat, la evaluarea proiectelor, pentru raportările către Consiliul Concurenţei a ajutoarelor de stat, în cadrul activităţilor desfăşurate la auditare, la elaborarea de scheme de ajutor de stat, la identificarea unor propuneri de îmbunătăţiri a procedurilor de certificare a cheltuielilor la Comisia Europeană cu prevederi privind notificarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor ce beneficiază de ajutor de stat etc. Proiecte suplimentare de acest gen se aşteaptă să fie implementate pe baza rezultatelor acestui proiect, conform planului de acțiune pentru îndeplinirea condiționalității generale ex-ante referitoare la ajutorul de stat pentru perioada 2014-2020. Pentru detalii suplimentare legate de acest proiect, persoana de contact este doamna Lavinia NICULESCU – Manager de proiect, Director, Direcţia Programe cu Finanţare Externă, Tel:0374.112.811.