Ajutorul aşteaptat de la buget ar ajunge pentru instruirea unor muncitori care n-au lucrat niciodată în industria auto.
Cei 57 de milioane de euro pe care statul român vrea să-i acorde sub formă de ajutor de stat americanilor de la Ford pentru a-şi instrui angajaţii reprezintă o alocare de aproape 15.000 de euro pentru fiecare angajat. Oficiali din industria auto susţin că această sumă ar fi suficientă pentru instruirea de la zero a echipei de 3.900 de angajaţi care lucrează în prezent la Craiova, ca şi cum actualii salariaţi nu ar fi muncit niciodată în domeniu. Actualii angajaţi şi-au câştigat pâinea din producţia de maşini Daewoo, adică au deja experienţă în domeniu.
„Sumele sunt suficiente pentru a acoperi instruirea unor oameni care n-au mai lucrat niciodată în domeniu, însă uneori este mai simplu să iei oameni noi decât să-i instruieşti pe cei care au lucrat la Daewoo“, ne-au declarat reprezentanţi din industrie. Surse apropiate negocierilor dintre guvern şi Ford susţin că americanii au pus pe masă un plan de instruire cu „sute de puncte“ pentru fiecare angajat în parte, în principal pentru cei 3.900 de angajaţi care sunt deja în fabrică. Planul de training pentru care Ford are nevoie de cei 57 de milioane de euro este detaliat pentru perioada 2008-2013.
În România, nici o altă companie nu a primit de la stat o sumă similară pentru instruirea angajaţilor, iar la nivel european companii mari precum Volvo au beneficiat, la deschiderea unor noi fabrici, de ajutoare de stat pentru trainingul muncitorilor, care nu trec de 10 milioane de euro.
În comunicatul Comisiei Europene în care a fost anunţată deschiderea unei anchete privind valoarea ajutorului de stat pentru instruire se precizează, în plus, că executivul european „trebuie să se asigure că fondurile publice determină într-adevăr o formare suplimentară şi nu acoperă doar costurile operaţionale ale întreprinderilor mari“. Principalul beneficiar al programelor de instruire este, de fapt, tot Ford, compania americană urmând să obţină profituri mai mari de pe urma eficienţei angajaţilor. La fundul sacului de ajutoare
Şeful Comisiei de privatizare a Automobile Craiova, Sebastian Vlă- descu, ne-a declarat că în anexele contractului nu mai sunt prevăzute şi alte ajutoare de stat. „Este vorba doar despre ajutorul de stat de 143 de milioane de euro pentru investiţii (aprobat de CE în aprilie - n.r.) şi de cel de 57 de milioane de euro pentru formarea angajaţilor“, a spus Vlădescu. Suma de 57 de milioane de euro a rezultat din calculele guvernului, însă Comisia Europeană va calcula la rândul ei suma reală de care are nevoie Ford, de această dată ţinând cont de o serie de indicatori.
Potrivit lui Vlădescu, ajutoare de stat pentru formarea angajaţilor au mai fost acordate unor companii precum Pirelli sau Renault, însă acestea nu se ridică la nivelul celui promis către Ford. Pe o schemă clasică de ajutor de stat pentru instruirea angajaţilor se obţin 200.000 de euro. Guvernul justifică valoarea mare a ajutorului de stat prin nivelul investiţional de 675 de milioane de euro promis de Ford în următorii patru ani.
RECIDIVĂ
Anchetă cu ecou
O decizie a Comisiei Europene privind ajutorul de stat de 57 de milioane de euro ar putea veni cel mai devreme în trei luni, a afirmat Sebastian Vlădescu. În general, astfel de anchete durează între 3 luni şi un an. O investigaţie similară a fost deschisă de CE în cazul Ford imediat după semnarea contractului de privatizare.
La acea dată, executivul european a stabilit ca Ford să înapoieze României un ajutor de stat cu o valoare de 27 de milioane de euro. Anul trecut, Ford a preluat 72,4% din acţiunile Automobile Craiova pentru 57 de milioane de euro. Primul model care va fi produs de americani în Bănie va fi utilitara Transit Connect, iar în 2010 Ford are de gând să demareze producţia unui automobil proiectat exclusiv pentru uzina din România.