Polițiștii din Galați au fost chemați să intervină duminică seara pe o stradă din municipiu. Un bărbat, care a avea un conflict verbal cu un altul s-a enervat și a scos pistolul. A amenințat și a tras.
Poliția l-a reținut pe pistolarul din Galați
Incidentul a avut loc duminică seară, pe 6 octombrie. Poliția a fost alertată prin Serviciul Unic de Urgență cu privire la un scandal cu focuri de armă.
La fața locului, agenții l-au găsit pe bărbatul care și-a scos arma ca să amenințe.
„Poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Galaţi, care, pe fondul unor discuţii în contradictoriu purtate cu un alt bărbat ce urmează a fi identificat, ar fi efectuat un foc în plan vertical cu un pistol cu proiectil de cauciuc”, a precizat sursa citată.
Bărbatul află dacă va fi arestat preventiv
Gălățeanul de 37 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a tras cu un pistol. Persoana cu care s-a certat nu a fost încă identificată.
„În seara de 6 octombrie 2024, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Galaţi au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Galaţi, bănuit de săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept, iar, în cursul zilei de astăzi, 7 octombrie, acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea luării unei măsuri preventive”, anunţă, luni, IPJ Galaţi.
Bărbatul are permis de port armă
Polițiștii au aflat din verificări că agresorul este deţinător de permis de armă valabil.
Cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt.