FOCURI DE ARMĂ în Capitală. Altercație între POLIȚIE și DOI HOȚI

Urmărire ca în filme pe străzile din Capitală. Poliția a fost nevoită să tragă mai multe focuri de armă pentru a prinde doi hoți ce furau combustibil.

S-au tras focuri de armă în sectorul 5 din Capitală. Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru prinderea a doi hoţi de combustibil.

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică în timp ce un echipaj al Secţiei de Politie 19 se afla în misiune. Şoferul unui autovehicul a încercat să fugă, după ce poliţiştii l-au oprit în trafic pentru un control de rutină.

În maşină s-a descoperit o cantitate importantă de combustibil care fusese sustrasă de şofer împreună cu un alt bărbat.

Fugarul nu a fost rănit în timpul urmăririi, a fost prins şi dus la audieri, scrie Antena3.