Focarul de infecție nr. 1 din România, dezvăluit de un medic. Sute de mii de oameni, în pericol

Medicul Virgil Musta a explicat unde s-a format cel mai recent focar de infecții cu coronavirus din România și crede că explozia pandemiei din ultimele luni se explică prin educația noastră deficitară.

Reputatul specialist apreciază că multe din secțiile care tratează astfel de pacienți sunt deja pline și face un apel la români, pentru a respecta cu strictețe regulile de igienă și de distanțare socială.

După București, Timișoara este unul din județele în care există cele mai multe cazuri de infecții cu coronavirus din România, cu aproape 2.000 de îmbolnăviri înregistrate de la începutul pandemiei și până în prezent. Doctorul Musta explică faptul că, în ultimele zile, cei mai mulți pacienți noi infectați cu coronavirus sunt cei care și-au petrecut vacanțele pe litoralul Mării Negre.

„Aveam speranţa că vor scădea cazurile, speram să se vadă nişte efecte ale conştiinţei omului. Altfel, ar trebui să închizi tot, aceste focare de contaminare, indiferent că sunt restaurante, discoteci sau o plajă. Sunt unii pe care nu-i interesează. Se uită să vadă cât e amenda, văd că nici nu e aşa de mare, oricum câştigul lor e mai mare şi preferă să plătească. Nu îi interesează că lumea se îmbolnăveşte.

Cel mai grav e că unii doresc ca lumea să se îmbolnăvească (…) De pe litoralul Mării Negre vin extraordinar de mulţi contaminaţi. Pentru că acolo nu se respectă nimic. Lumea de acolo zice că «astea-s prostii». Înţeleg că vrei să te duci, dar să ai puţină responsabilitate, ai puţină grijă. Dar majoritatea pur şi simplu se distrează mai tare decât în ceilalţi ani”, a declarat dr. Virgil Musta.

Șeful secției de COVID-19 de la spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din capitala Banatului spune că în aceste vremuri de criză, educația stă la baza respectării regulilor de igienă și de distanțare socială.

„E vorba de educaţie. Dacă ai fost educat să ai grijă de semenul tău, nu mai ai atât de multe frustrări. Dacă ai fost educat să fii egoist, să nu te intereseze decât propria persoană, atunci acţionezi în consecinţă. Aici educaţia e de bază. Se şi vede diferenţa. În Germania, dacă îţi curge ulei din maşină pe drum sau pe iarbă te amendează de nu te vezi. Aţi văzut să se întâmple aşa ceva la noi? Nu! Au mai multă grijă de toate aspectele astea, să nu spuneţi că fac referire numai la COVID”, a declarat Virgil Musta, potrivit impact.ro.