Focar de infecție pe plaja sălbatică Tuzla. Autoritățile sunt în alertă
- Feri Predescu
- 11 iulie 2020, 13:42
Abateri grave descoperite pe plaja sălbatică Tuzla de echipele de control, coordonate de prefectura Constanța, inspectorii găsind terase insalubre, cazări împrovizate, construcții ilegale, haznale săpate lângă pânza de apă freatică, gunoaie abandonate în tufișuri.
O primă acțiune pe plaja sălbatică de la Tuzla, care la prima vedere pare un loc exotic, a avut loc în 4 iulie, când echipele de control au găsit un adevărat dezastru, multă mizerie și condiții de cazare și de plajă inacceptabile. Raportul întocmit de inspectori a fost trimis către Prefectura Constanța, Apele Române și Procuratură. Reacția prefectului de Constanța, George Niculescu, a fost rapidă. A dispus efectuarea unui nou control, vineri după amiază, pe plaja Tuzla, cu echipe de la poliție, DSP, Garda de Mediu, OPC, Inspecția în Construcții.
În zonă sunt peste 150 de spații construite pe domeniul primăriei, fără nicio bază legală, fără un contract de închiriere, ceea ce aduce un prejudiciu uriaș bugetului primăriei Tuzla. Sunt căsuțe, spații de cazare improvizate, corturi cu câte un pat, fără asigurarea de utilități.„Sunt haznale săpate direct în gropi, în pământ, lângă pânza de apă freatică de unde trag apa pentru a-și spăla vasele”, spune șeful Protecției Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu.
Lângă plajă sunt terase care pregătesc mâncare pentru turiști, fără a avea vreo autorizație, în condiții de igienă precară. „Au săpat haznale în mijlocul plajei E un miros și o mizerie insuportabile”, explică Horia Constantinescu. El precizează că cea mai mare parte a celor care fac comerț acolo sunt persoane fizice care își desfășoară activitatea „înțelegându-se, de ani de zile, cu primăria Tuzla”. Inspectorii au descoperit că o firmă din București, care are punct de lucru pe plaja Tuzla, a primit „certificat de oportunitate” de la primărie.
„Dacă primăria a emis o asemenea bazaconie, normal că față de ceilalți de pe plajă a avut o atitudine înțelegătoare. Păi dacă dai unei construcții ilegale un astfel de „ certificat”, calificând-o pentru alimentație publică și cazare, fără utilităti, fără documente, pare că ești „partenerul” ilegalitatilor, nu administratiei”, crede Horia Constantinescu. Echipele de control au semnat documentul care arată prefecturii Constanța „ce dezastru este acolo, cu ce potențial periculos”.
În urma ultimatumului dat primăriei Tuzla, aceasta a cerut celor care își desfășoară ilegal activitatea în zona plajei să demoleze și să curețe întreaga suprafață ocupată abuziv: „Vă somăm să eliberați zona stfel încât toate construcțiile sau orice fel de improvizație să fie ridicate sau demolate de către dumneavoastră. În caz contrar UAT Tuzla, în colaborare cu celelalte instituții ale statului, va proceda, începând din 13 iulie, ora 8,00 la eliberarea zonei de plajă și de faleză, urmând să suportați consecințele activității de demolare și aducerea terenului la forma inițială”.