Dreptul inspectorilor ANAF de a aplica amenzi contravenționale se va prescrie la cinci ani de la data săvârșrii faptei. Măsura este prevăzută într-un proiect de Ordonață de urgență aflat pe masa Guvernului. Actul normativ oficializează o practică a inspectorilor ANAF care dau amenzi agenților economici chiar și atunci când au trecut ani buni de la comiterea faptelor. Este o excepție de la regulile generale de prescripție care impun un termen de șase luni.
Actul normativ care vizează stabilirea unui termen de prescripție de cinci ani cu privire la dreptul ANAF de a aplica amenzi reglementează o practică mult uzitată de inspectorii fiscali. Astfel, este un obhicei al acestora să aplice amenzile prevăzute în Codul de Procedură fiscală chiar și atunci când au trecut mai mulți ani de la comiterea faptelor.
Deși proiectul de OUG dezbătut de Guvern are ca obiectiv transpunerea unei directive europene privind schimbul de informații fiscale în UE, acesta conține și prevederea referitoare la prescrierea amenzilor fiscale.
Astfel, prescripția cu privire la dreptul ANAF de a aplica amenzi contravenționale prevăzute în Codul Fiscal se extinde la cinci ani. Aceasta în condițiile în care, în prezent termenul de prescripție este de doar șase luni de la data săvârșirii faptei, așa cum stabilesc regulile din OG 2/2001.
„Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârşirii faptei”, scrie în prevederea care se va introduce la articolul 339 din Codul Fiscal, după cum relatează avocatnet.ro.
Oficializarea unei practici a ANAF
Reglementarea nu este justificată de initiator, Ministerul de Finanțe, nici în preambulul proiectului de act normativ și nici în nota de fundamentare. Măsura vine, probabil, în contextul unor decizii nefavorabile date în justiție, împotriva ANAF.
Judecătorii au stabilit recent, într-o speță soluționată definitiv, că neîndeplinirea obligației de declarare și plată a unui impozit se prescrie în șase luni de la termenul-limită. Fiind vorba despre o contravenție instantanee, după expirarea celor șase luni, amenda nu se mai poate aplica. Aceasta chiar dacă ANAF consideră că este vorba despre o contravenție continuă pentru care poate aplica amenzi chiar și după mai mulți ani.
Prin noua modificare, se transpune la nivel legislativ faptul că ANAF poate aplica amenzile fiscale chiar și la ani de zile de la data săvârșirii faptei. Cu alte cuvinte, se va introduce o excepție de la termenul general de prescripție de șase luni. Și astfel, contribuabilii nu vor mai putea obține în justiție anularea amenzilor fiscale, chiar dacă acestea au fost aplicate mult mai tîrziu, după ani de la săvârșirea faptelor.