Arestarea lui Nicolae Popa şi reţinerea lui Sorin Ovidiu Vîntu readuc în discuţie "ţeapa FNI" şi fascinaţia pentru "jocurile piramidale", vechi de peste un secol.

Prind rădăcini peste tot. Nu fac "pui" doar în societăţile cele mai încercate, nici în locuri unde banul lipseşte şi fascinaţia pentru el orbeşte cetăţenii. Au făcut vâlvă, repetat, de-a lungul secolului XX, inclusiv în Statele Unite ale Americii, au lovit Rusia, Albania sau Portugalia.

Spre deosebire de România, escrocheriile financiare de peste hotare, care şi azi mai adună adepţi, s-au sfârşit de cele mai multe ori cu încarcerarea vinovaţilor. Cel mai recent caz, cel al lui Bernie Madoff şi al "ţepei" pusă de acesta la cale, arată cum lumea modernă încă nu a învăţat vechiul truc al "băşicii" financiare care, inevitabil, se umflă şi se sparge. Madoff îşi ispăşeşte în prezent, într-un penitenciar american, pedeapsa de 150 de ani de închisoare.

Bani din nimic

Definită pe scurt, "piramida" s-ar traduce astfel: o operaţiune ce implică plata unor profituri deosebit de mari unor in vestitori, din banii obţinuţi de la alte persoane. O astfel de "afacere" nu generează venituri reale.

În România, în principal, "fenomenul Caritas" şi "FNI" au creat pagube pe această idee. "Jocurile piramidale", "născute" în SUA şi botezate de americani "scheme Ponzi" - după Charles Ponzi, imigrantul italian care a ţepuit peste 40.000 de investitori în doar opt luni, în anii ’20, au toate în centru poveşti cu personaje charismatice, demne de încredere, "antrenate" în domeniul financiar.

Ponzi, prototipul afaceristului de acest tip, era recunoscut drept un tip "fin". A sfârşit sărac, căutând aceleaşi căi uşoare de a face bani rapid.

O AFACERE LEGENDARĂ

"Părintele" oficial al jocurilor piramidale

Primul "FNI" consemnat în istoria modernă, de unde şi-a luat escrocheria piramidală şi numele de "schemă Ponzi", a lăsat, în 1920, cu buza umflată 40.000 de americani, în mai puţin de un an de activitate. Autorul ei, un imigrant italian, Charles Ponzi, ascundea multe. Inclusiv numele real, acela de Carlo Pietro Giovanni Guglielmo Tebaldo Ponzi, născut în Lugo, Italia.

Biografii consemnează: era un personaj nu foarte înalt, charismatic, care, la începutul "carierei", îşi asumase rolul unui om de afaceri, care doar dacă insistai, îţi descria, în şoaptă, care este calea spre bogăţie. În timp, tot căutând febril căi de îmbogăţire cât mai rapidă şi după o "vizită" prin penitenciarele americane, Ponzi a ajuns să facă dispăruţi aproximativ 170 de milioane de dolari, la valoarea actuală, în doar opt luni.

"Escrocul suprem"

Revista "Smithsonian" - asociată cu complexul muzeal din Washington DC - a publicat, în decembrie 1998, o amplă biografie a celebrului escroc. Potrivit acesteia, Ponzi însuşi n-a fost un tip deloc original.

"Probabil că a fost inspirat de succesul remarcabil al lui William «520%» Miller, un tânăr agent de pariuri din Brooklyn, care, în 1899, a convins investitorii creduli să-i dea peste un milion de dolari. Peste ani, «Bill cel Cinstit», după cum şi-a căpătat numele la Sing Sing, a pus la îndoială modul în care compania lui Ponzi opera: «Poate că sunt eu confuz, dar nu înţeleg cum a reuşit să facă aşa de mulţi bani în timp atât de scurt»".

Ponzi, un tip "fin", care oferea la "negocieri" cafele şi zâmbete, a fost, potrivit biografului Donald Dunn, citat de "Smithsonian", "un tâlhar fascinant - escrocul suprem". "A escrocat de la imigranţi italieni, ca şi el, la poliţişti şi politicieni. A luat bani chiar şi de la preoţi", scrie "Smithsonian".

Afacerea "Ponzi", pe scurt

"Schema Ponzi", la o scurtă trecere în revistă, nu pare să fie prea departe de povestea Caritas sau FNI. În 1919, Charles a pus pe picioare o companie prin care cumpăra şi vindea un tip de cupon şi le promitea investitorilor un profit de 50% în 45 de zile.

Primii americani care au investit în afacerea lui şi-au primit banii, unii i-au dublat sau chiar triplat. Profitul acestora a creat o adevărată isterie printre locuitorii din Boston, care au început să-i dea lui Ponzi, fără prea multe întrebări, economiile lor.

Timpul a adus însă suspiciuni asupra afacerii. O cercetare asupra modului în care compania folosea banii investiţi a relevat că Ponzi plătea unii investitori din banii celorlalţi clienţi. Totul s-a prăbuşit cu zgomot. Ponzi a fost condamnat la cinci ani de puşcărie. După trei ani însă, a fost eliberat, trecând totuşi printr-o serie de alte procese şi condamnări. A scăpat plătind cauţinea stabilită şi s-a îndreptat spre Florida, cu aceleaşi "idei" de îmbogăţire.

ÎNCERCĂRI EŞUATE

Un escroc caută drumul spre Italia

Povestea lui Charles Ponzi nu se opreşte la escrocheria din 1920. După întregul scandal din Boston, cu autorităţile aflate pe urmele lui căutând să-l reîncarcereze, Ponzi a calculat: oraşul Jacksonville, Florida, era la o distanţă considerabilă de Boston, Massachusettes, zona deja "lovită".

Italianul a găsit astfel loc pentru ideile sale în Sud, unde a lansat o firmă care se ocupa cu vânzarea de terenuri, numită "Charpon" (o combinaţie între numele "Charles" şi "Ponzi"). Era septembrie 1925, în jurul lui Ponzi circulau deja suspiciuni că nu era nici măcar cetăţean american, autorităţile lucrau să-l deporteze în Italia, iar el oferea prin "Charpon" parcele de teren aflate sub apă şi promitea un profit de 200% în doar 60 de zile. Pe scurt: vindea teren în mlaştini.

Un tribunal din Florida l-a pus sub acuzare în februarie 1926. A fost condamnat la un an de închisoare, a făcut însă apel şi a fost eliberat după ce a achitat o cauţiune de 1.500 de dolari. La scurt timp, un bărbat ras în cap, cu mustaţă, încerca în Tampa, Florida, să fie admis în echipajul unei nave comerciale cu destinaţia Italia. În următorul port american, Charles Ponzi era recunoscut, chiar şi cu noul său look, coborât de pe vas şi trimis în Massachusettes, unde a fost încarcerat pentru încă şapte ani.

Peter, Paul şi circuitul banilor

După eliberare, a sfârşit divorţat, sărac, eşuând în repetate rânduri să pornească alte escrocherii, de data asta în Italia. Charisma legendară îl părăsise. La ieşirea din penitenciar, o mulţime furioasă îl aştepta. Avea să spună, într-un interviu pentru presa americană: "Am căutat probleme şi peste ele am dat".

Şi să recunoască că metoda sa piramidală nu era deloc originală, de fapt: "jocul" fusese cunoscut înainte de el, în lumea infractorilor drept "Jefuieşte-l pe Peter ca să-l plăteşti pe Paul".

Prescurtarea de "schemă Ponzi", din cauza amplorii escrocheriei sale, a rămas însă în dicţionare. A murit în 1948 în Brazilia, unde a lucrat ca translator.

Ultimele date de spre viaţa acestuia, adunate de biografi, arată că un atac cerebral l-a trimis la pat pentru ultimii ani din viaţă. Donald Dunn, citat de "Smithsonian", scrie în cartea sa despre Ponzi că o explicaţie pentru succesul fraudei puse la cale de acesta era că "geniul lui" stătea în psihologie, nu în cunoştinţe financiare.

"Ştia că ideea sa - calea spre câştiguri uşoare - era atât de apetisantă încât cea mai mare greşeală pe care puteai să o faci era să încerci să o vinzi prea agresiv", scrie Dunn.

"Ponzi ştia că ideea sa - calea spre câştiguri uşoare - era atât de apetisantă încât cea mai mare greşeală pe care puteai să o faci era să încerci să o vinzi prea agresiv." DONALD DUNN, autorul unei biografii a escrocului Charles Ponzi

40.000 de americani au fost păcăliţi, în 1920, de "schema Ponzi"

ULTIMA "ŢEAPĂ" DE PROPORŢII

Fraudă de 65 miliarde $ şi 150 de ani de puşcărie: bilanţul lui Bernie Madoff

Lecţia lui Charles Ponzi, de la numele căruia denumirea de "schemă Ponzi" a intrat încă din anii ’20 în dicţionarele americane când se vorbeşte despre "jocuri piramidale", nu pare să fi fost învăţată de americani.

Cea mai recentă escrocherie de acest tip, care a uimit lumea şi a dus la ample dezbateri în plină criză economică, a fost cea pusă la cale de Bernard "Bernie" Madoff, fost preşedinte al NASDAQ, broker şi consilier pe probleme de investiţii, în prezent "locatar" al unei puşcării americane.

În martie anul trecut, Madoff şi-a recunoscut vina în faţa unui juriu american, şocând lumea prin faptul că şi-a transformat afacerea într-o "schemă Ponzi" uriaşă, "cea mai mare din istorie", potrivit presei americane.

Investigaţiile autorităţilor americane vorbesc despre sume colosale pierdute din conturile investitorilor care au crezut în Madoff, "scoruri" ce se ridică la 65 de miliarde de dolari americani. Madoff a susţinut că opera "piramidal" din anii ’90, însă există suspiciuni că totul începuse încă din anii ’70. Madoff a fost condamnat la 150 de ani de închisoare, pedeapsa maximă.

"Am rănit profund..."

"The Wall Street Journal" conseamna cuvintele rostite de un Madoff în vârstă de 70 de ani, cu o privire spăşită, la tribunal: "Pe măsură ce anii au trecut, mi-am dat seama că arestarea mea şi această clipă va sosi, inevitabil. Sunt, într-un mod dureros, conştient că am rănit profund foarte-foarte mulţi oameni, inclusiv membri ai familiei mele, prieteni apropiaţi, parteneri de afaceri şi mii de clienţi care mi-au dat banii lor".

Madoff şi-a mărturisit, pentru prima dată, "crima de proporţii epice", după cum o numesc jurnaliştii americani, fiilor lui. "Declinul său a dus la o criză naţională şi o atmosferă de neîncredere în întregul sistem", notează "Wall Street Journal".

Printre victimele lui Madoff se numără persoane extrem de bogate, cum ar fi regizorul Steven Spielberg sau Liliane Bettencourt, cea mai bogată femeie din lume, deţinătoarea "imperiului" L’Oreal.

FINAL. Bernie Madoff şi-a recunoscut escrocheria anul trecut FOTO: AP

ÎN SERIE

Alte "piramide" de pe tot Globul

Schemele piramidale au făcut istorie pe tot parcursul secolului XX, "lovind" în ţări ca Portugalia, Rusia sau Albania. În 1970, Maria Branca dos Santos avea să devină cunoscută printre portughezi ca "Bancherul poporului". Îşi deschisese propria "bancă", o afacere piramidală care promitea dobânzi de 10% pentru investitori. Afacerea a durat aproape 14 ani, până să fie arestată în 1984 şi condamnată la 10 ani de închisoare.

În anii ’80, o altă "schemă Ponzi" lovea campusurile studenţeşti din SUA. Poreclită "Airplane Game" ("Jocul Avionului"), frauda viza banii studenţilor fără cunoştinţe de economie.

Rusul Sergei Mavrodi a fondat în 1988 "schema Ponzi" cunoscută drept "MMM". A fost ales apoi membru în Duma de Stat, obţinând imunitate parlamentară. Se folosea de banii "clienţilor" cărora le promisese că vor fi despăgubiţi. A declarat falimentul MMM pe 22 decembrie 1997 şi a fugit. În 2003, a fost arestat şi condamnat, iniţial, la 13 luni de închisoare, iar ulterior la patru ani şi jumătate plus o amendă. În 2008, publica o carte intitulată, sugestiv, "Tentaţia".