SURPRIZE DE LA FMI: Gazele SE SCUMPESC din septembrie. Taxarea mai degrabă CREŞTE. FMI vede creştere de 0,9% în 2012, guvernul de 1,2%

SURPRIZE DE LA FMI: Gazele SE SCUMPESC din septembrie. Taxarea mai degrabă CREŞTE. FMI vede creştere de 0,9% în 2012, guvernul de 1,2%

FMI a organizat astăzi, la sediul Băncii Naţionale (BNR), conferinţa în care a prezentat concluziile celei de-a şasea misiuni de evaluare a României în cadrul programului de asistenţă pe care îl derulează în ţara noastră. FMI a redus perspectiva de creştere economică pentru România la 0,9%. Politicul trage în jos economia, a prevenit Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în România.

EVZ vă prezintă cele mai importante declaraţii ale lui Erik de Vrijer:

  • România rămâne vulnerabilă în faţa crizei din zona euro, care este şi contagioasă. Autorităţile trebuie să se concentreze pe priorităţle macroeconomice şi să implementeze programul convenit. 
  • Am avut discuţii bune cu privire la implemenatrea programului şi am convenit asupra unui pachet de măsuri care vor ţine pe aceeaşi linie implementarea programului
  • Am vrut să vedem cum putem menţine indicatorii macro şi ca România să obţină o accelerare a creşterii
  • Criza politică conduce la un cost mai mare de finanţare pentru România şi la o creştere a cursului, care va face mai greu de rambursat stocul de datorii al României
  • Activitatea economică va rămâne sub potenţial în viitorul apropiat, din cauza scăderii cererii interne, a investiţiilor străine
  • Pentru anul acesta prevedem o creştere sub 1% - respectiv 0,9%
  • Pentru a asigura stabilizarea execuţiei bugetare, trebuie ţinut cont că unele baze de impozitare sunt mici şi există spaţiu pentru a creşte eficienţa taxei pe valoare adăugată. Există spaţiu ca accizele să îşi păstreze valoarea şi să se impoziteze diferit imobilele.
  • Dacă se măreşte baza de calcul a TVA şi se închid portiţele de scăpare de la plata TVA, atunci veniturile colectate cresc, iar taxa poate că ar putea fi redusă. Pentru taxe este bine o rată mai mică, şi toată lumea să plătească, decât o taxă mare care să nu fie plătită
  • NU susţinem scăderea TVA la alimente. Nu este clar cum îi va ajuta reducerea TVA pe fermierii afectaţi de secetă. Mai degrabă trebuie oferită o subvenţie. În plus, din experienţa din alte ţări am văzut că reducerea TVA la hoteluri şi servicii poate avea un efect bun în crearea de locuri de muncă. Dar este doar un transfer de bani către aceia care lucrează în respectivele sectoare. Însă conduce la o fragmentare şi mai mare a sistemului de TVA
  • Absorbţia fondurilor UE s-a îmbunătăţit în prima parte a anului faţă de anul trecut, dar rămâne scăzută.
  • Fondurile de la UE trebuie să fie folosite mai degrabă decât cele interne, care sunt induficiente pentru investiţii publice
  • Multe proiecte de investiţii sunt începute şi puţine finalizate. Am cerut ministrului de Finanţe să se facă un inventar al acestora şi să se selecteze cele care reprezintă o prioritate. E mai bine să faci zece lucruri bine şi să obţii rezultate decât 200 pe jumătate şi să risipeşti bani cu ele

Despre sistemul de sănătate

  • România cheltuieşte puţini bani din PIB pe sănătate, dar banii cheltuiţi nu sunt cheltuiţi suficient de bine. Trebuie crescut nivelul de cheltuieli şi să ne ocupăm şi de problema de îmbătrânire a populaţiei

Despre sistemul bancar şi îmbunătăţirea legislaţiei

  • BNR are instrumentele pentru a interveni dacă este nevoie, am discutat despre acest plan de rezervă al BNR
  • Cum să avem creştere economică mai mare şi mai sănătoasă? Unele măsuri importante au fost luate - reforma pensiilor, legea dialogului social, dar trebuie încă făcute multe lucruri
  • România pierde teren în faţa altor state din Europa de Sud-Est şi restul Europei. Pentru a atrage investitori trebuie să le dăm o perspectivă limpede despre ce îi aşteaptă în viitor. Este nevoie de progrese la nivel legislativ - trebuie consultate toate părţile implicate şi apoi redactat un cadru legal limpede
  • Trebuie îmbunătăţit modul în care se desfăşoară operaţiunile guvernamentale în achiziţii

Creşte preţul la gaze

  • Salutăm progresele din sectorul energetic. Acesta este profitabil, iar aceşti bani trebuie investiţi în sănătate şi educaţie
  • Trebuie aliniate preţurile la costul de producţie şi trebuie atrase investiţii în acest sector
  • Ne-am pus de acord cu Guvernul să creştem preţul la gaze pentru gospădării cu 5% şi cu 10% pentru companii, până la mijlocul lunii septembrie. Trebuie redactat un plan de asistenţă socială pentru a îi ajuta pe cei care nu pot suporta aceste creşteri
  • Am discutat şi despre progresele în sectorul transporturilor. Aici sunt companii neperformante, pe pierdere, care apasă dezvoltarea economiei. Trebuie un management profesionist în locul numirilor pe criterii politice
  • Nu avem o prioritate privind privatizările companiilor publice. Dar pentru unele este singura soluţie, va rezulta astfel capital de investiţii pentru ele. Trebuie reduse arieratele acestora.
  • Dacă situaţia politică se va aprecia atunci este loc pentru aprecierea leului
  • Arieratele trebuie reduse. Se va emite o ordonanţă pentru a permite Guvernului să mute resurse dinspre investiţii pentru plata arieratelor
  • Se va alege consultantul pentru listarea a 15% din Transgaz şi se va alege totodată un consultant pentru privatizarea Oltchim.

CITIŢI ŞI:

  • Victor Ponta: Nu am primit acordul FMI pentru reducerea TVA la alimente, pentru că nu am discutat acest lucru acum
  • Notă de plată usturătoare pentru suspendare
  • BNR confirmă: Politicul ne arde la datorie
  • Presimţiri sumbre dinspre FMI
  • Reuters despre refuzul lui Isărescu de a interveni decisiv: Să fie o barieră mentală?
  • Delegaţia FMI discută cu oficialii Ministerului

Ne puteți urmări și pe Google News