CONCLUZIE. România riscă să intre în recesiune anul acesta, din cauza scăderii exporturilor, îngheţării creditării şi reducerii consumului şi a investiţiilor, potrivit raportului întocmit de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), după o vizită de lucru la Bucureşti.
Economia noastră ar putea începe să-şi revină uşor abia la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor, spun experţii FMI. Potrivit acestora, bugetul pe 2009 se bazează pe estimări optimiste în privinţa creşterii economice şi a taxelor colectate. „Când statul se confruntă cu probleme, relaxarea politicii fiscale pentru a încetini recesiunea nu mai este posibilă“, susţin reprezentanţii FMI.