FMI, luat prin surprindere: De-abia în aprilie va şti dacă poate face faţă crizei
- Raluca Florescu
- 25 septembrie 2011, 21:47
Fondul Monetar Internaţional va decide până în aprilie dacă are resurse suficiente pentru o preveni o criză a creditelor la nivel mondial, dacă problemele legate de datoriile publice se vor extinde pe plan internaţional.
Miniştrii de finanţe au întrebat oficialii FMI dacă dispun de sume suficiente pentru a construi o plasă de siguranţă în jurul ţărilor cu probleme, în eventualitatea în care criza s-ar răspândi de la Grecia, Irlanda şi Portugalia la restul Europei şi de aici mai departe, scrie Reuters.
"Resursele financiare ale FMI s-ar putea să nu fie suficiente pentru a acoperi necesarul de finanţare al ţărilor lovite de criză", a spus Zhou Xiaochuan, preşedintele băncii centrale chineze, oficialilor FMI.
Într-un comunicat, reprezentanţii FMI au cerut celor mai puternice economii globale să ia măsurile necesare pentru a preveni pericolele cu care se confruntă economia globală.
Christine Lagarde, directorul general al FMI, a reasigurat oficialii acestor ţări că Fondul dispune în prezent de resursele necesare pentru a îşi îndeplini obligaţiile de împrumut.
Cu toate astea, ea a completat că actuala capacitate a FMI, de 400 de miliarde de dolari, "păleşte în raport cu necesitatea de împrumut a ţărilor aflate în criză". Citiţi şi:
- Christine Lagarde, directorul FMI: Grecia nu e Argentina! Are susţinerea Europei
- Opt bănci greceşti, retrogradate de Moody's. Află câte sunt prezente în România