Sindicaliştii susţin că au împărţit în jur de 400.000 de fluturaşi cu motivele pentru care locuitorii Capitalei să li se alăture la mitingul de mâine.
Începând de ieri, sindicaliştii au împărţit la metrou sau din uşă în uşă, în cartierele muncitoreşti ale Bucureştiului, fluturaşi cu îndemnuri şi revendicări pentru a aduna la mitingul de mâine cât mai mulţi români nemulţumiţi de politica executivului actual. Potrivit preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, în jur de 400-500.000 de fluturaşi au fost distribuiţi ieri şi azi în capitală de cele cinci confederaţii sindicale. Sute de mii de fluturaşi distribuiţi în două zile "Noi am avut 100.000, Cartel Alfa 200.000, fiecare a împărţit un număr de fluturaşi, în funcţie de posibilităţi. Am vrut să-i informăm pe cei interesaţi de ce organizăm acest miting, care sunt revendicările noastre, care sunt problemele cu care ne confruntăm. Şi dacă vor să ni se alăture e bine, dacă nu, nu facem revoluţie", a declarat Costin. Prin fluturaşii distribuiţi de sindicalişti, bucureştenii sunt îndemnaţi să vină mâine, la 9.00, în Piaţa Victoriei şi să se alăture mitingului, arătând ce le pregătesc guvernanţii dacă nu vor pica prin moţiunea de cenzură: vor trebui să lucreze 12 ore pe zi, şase zile pe săptămână, vor fi concediaţi oricând o să vrea angajatorul, făcând referire la posibilele modificări ale Codului Muncii. Sunt folosite şi argumente ca salariile "derizorii", îngheţarea pensiilor, disponibilizările masive, creşterea vârstei de pensionare, menţionând şi "căpuşarea" României. Sindicaliştii fac apel la bugetari, pensionari, angajaţi, elevi sau studenţi pentru a participa la mitingul de mâine. Vezi AICI programul protestului
Află AICI ce restricţii rutiere s-au impus