Florin Popescu s-a suspendat din Partidul Mișcarea Populară și s-a retras de pe lista partidului pentru europarlamentare
- Andreea Udrea, consultant politic
- 23 aprilie 2014, 19:04
Deputatul Florin Popescu s-a suspendat din Partidul Mișcarea Populară și a anunțat că se va retrage de pe lista de candidați ai PMP la alegerile europarlamentare.
"Având în vedere suspiciunile legate de persoana mea, am decis să îmi suspend activitatea în cadrul PMP până la clarificarea situației apărute. Totodată, pentru a nu prejudicia imaginea partidului în campania electorală, am decis să mă retrag și de pe lista de candidați ai PMP la alegerile europarlamentare. Așa cum am procedat și în alte situații similare, mă pun și de această dată, fără niciun fel de rezerve, la dispoziția Justiției și am încredere că Justiția va analiza obiectiv și imparțial faptele de care sunt acuzat. Fiind vorba despre fapte care s-au petrecut în urmă cu doi ani, consider că nu este necesară, în ceea ce mă privește, cererea de arestare preventivă", se arată într-un comunicat de presă al deputatului PMP Florin Popescu.
Potrivit unui comunicat al DNA, în conformitate cu prevederile din Constituția României și cele din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000.