Cu o seară înainte de a împlini 80 de ani, marele actor Florin Piersic a participa la un spectacol alături de câteva sute de clujeni.
Cu această ocazie, Florin Piersic a declarat că va lua o pauză de la viața publică deoarece la 80 de ani ”nu mai are niciun fel de veleitate”. ”De aia vorbesc pentru că mai trăiesc. Am colegi prieteni, parteneri care ar mai vrea să vorbească, dar nu mai pot. Din zece, opt nu mai sunt, ar mai vrea să vorbească dar nu mai puteți să îi auziți. Și atunci aveți unul ca mine. Poveștile mele au un final, vă regăsiți cumva în ele și pentru că m-am dăruit până la 80 de ani, nu e frumos să spună că dacă vine Piersic, ei nu mai vin. Aveți emisiuni excepționale de la care abia aștept să lipsesc, pentru că eu nu mai am niciun fel de veleitate”.
”Nu am turnat niciodată pe nimeni”
Florin Piersic s-a declarat deranjat de articolele din anumite ziare în care este acuzat că ar fi fost turnat la Securitate de către anumiți colegi. ”În viața mea nu am făcut rău nimănui, nu am turnat pe nimeni că nu e felul meu, nu am dat cu subsemnatul despre nimeni. Am spus doar vorbe frumoase. Se poate să îmi găsiți atâtea defecte?”, s-a întrebat maestrul.
Într-un ziar național, de curând a apărut un articol în care se arăta cu Florin Piersic a fost turnat la Securitate de mai mulți actori de la Teatrul Național din București.
Promisiune neonorate
Acum cinci ani, fostul primar al Clujului, Sorin Apostu i-a promis lui Florin Piersic că îi va da în administrare cafeneaua din incinta cinematografului care poartă numele marelui actor. Anii au trecut, Piersic a ajuns la 80 de ani iar Apostu la închisoare, dar promisiunea a rămas neonorată.
Actualul primar al Clujului, Emil Boc a declarat, recent, că nu poate prelua cinematograful și spațiul aferent pentru că cei din conducerea Româniafilm nu au bani să vină la Cluj ca să semneze protocolul de predare.
La aniversarea a 80 de ani a maestrului au fost prezenți, la Cluj, și directorii Româniafilm. Aceștia au lăsat să se înțeleagă că Primăria Cluj Napoca refuză să preia spațiul, din anumite interese.
Florin Piersic s-a referit, în stilul propriu, și la această chestiune. ”Cine să îmi promită? Toți mi-au promis. Nu s-a întâmplat nimic. Știți ceva, nimeni nu face nimic. Eu fac pentru dumneavoastră. De marți, de la ora 13 sunt artist al poporului Republicii Moldova”.