Florin Dumitrescu a răbufnit după ce fanii i-au criticat fiicele pe Internet. Bucătarul de la Antena 1 a avut un mesaj dur pentru cei care se bagă în viața lui personală și care comentează fără să cunoască situația.
Recent, internauții i-au jignit fiice lui Florin Dumitrescu fără să aibă un motiv bine întemeiat, după spusese bucătarului de la Antena 1. Acesta a declarat că nu se lasă afectat de criticile oamenilor, dar că este curios să afle până unde duce toată nebunia. El a mai spus că nu poate înțelege răutatea din mediul online.
„Pentru cei care mă întreabă de ce îmi place să comentez haterilor de pe Facebook, e foarte simplu. Îmi place să comentez haterilor de pe Facebook, așa, să văd până unde îi duce nebunia. Am primit multe mesaje nasoale, legate de copii, familie, injurii, lucruri de genul ăsta, dar ce nu înțelege lumea e că eu nu mă ofensez foarte repede și sunt deschis la orice. Așa că lăsați-i pe oameni să comenteze, lăsați-mă și pe mine să mă distrez dacă ei tot comentează. Așa că atunci când nu ai loc de mine, așteaptă-te la un răspuns”, a spus Florin Dumitrescu pe Instagram.
Boala de care suferă Florin Dumitrescu
De curând, Florin Dumitrescu a mai povestit că suferă de gastrită, o boală pe care a dobândit-o din cauza lipsei hranei. Bucătarul de la Antena 1 a mărturisit că și acum se confruntă cu probleme din cauza acestei afecțiuni.
„Eu la 16 ani nu mâncam. Avem 61–62 de kilograme, nu avem nicio treabă cu mâncarea, doar o găteam. La 16 ani, am descoperit pentru prima dată gastrita. În momentul în care gătești, stomacul tău funcționează, pentru că e păcălit de miros și crede el că mănâncă. Și macină, macină și nu mai ai foame, nu mai simți foamea și ai senzația că poți să o duci la nesfârșit. La 20 de ani am descoperit mâncarea și m-am îngrășat.
Prioritizez planul personal. Mi-am dat seama că indiferent de cât de mult muncești și alergi ca să-ți proiectezi o carieră, tot familia este importantă. În general, regretul multor oameni de succes este că nu au reușit să petreacă timp cu cei dragi. Eu prefer să sacrific succesul pentru familie”, mărturisește Florin Dumitrescu, juratul emisiunii „Chefi la cuțite” de pe Antena 1.