Florin Cîțu: Măsurile pe care le luăm vor duce la dezbateri în spațiul public. Video

flori citu, relaxare, teatrul national, piesa pilot, frana, pandemie, masuri relaxare, hg

La finalul ședinței de Guvern de joi seară, premierul a făcut câteva precizări despre noile măsuri care vizează controlul valului 3 pandemic.

"În această săptămână am avut mai multe întâlniri - cu Asociaţia Consiliilor judeţene, cu primarii de sector şi primarul general. Azi am avut o întâlnire cu toate cultele și cu ministerele și comitetele de specialitate. Am luat câteva decizii care vor ajuta în perioada următoare la reducerea efectelor pandemiei.  Aceste decizii au fost aprobate prin hotărâre de guvern",  a declarat Florin Cîţu la Palatul Victoria.

 

Premierul anunță noi măsuri de amnistie fiscală pentru mediul de afaceri

Am adoptat câteva măsuri pentru mediul de afaceri. Este vorba în mare de măsuri de prelungire a deciziilor de anul trecut destinate mediului de afaceri. Pentru Horeca perioada de scutire de la plata impozitului specific  se prelungește cu 90 de zile, începând de la 1 aprilie 2021. Rambursarea TVA va fi posibilă până la începutul anulului 2022, măsură care va ajuta companiile. Măsura a funcționat foarte bine în pandemia, va ajuta companiile să aibă cash flow. De asemenea, vom prelungi posibilitatea de ștergere a unor datorii fiscale. Contribuabilii vor beneficia de eșalonarea la plată până la 30 septembrie 2021", a declarat premierul Florin Cîțu joi seară.

De asemenea, prim-ministrul a precizat că au fost alocate sumele necesare pentru tichetele de masă pentru minerii care erau în greva foamei din Suceava.

Vor fi 25,7 milioane de doze de vaccin până la finalul lunii septembrie

Referitor la campania de vaccinare, Florin Cîțu a menționat că acel calendar al dozelor de vaccin Covid planificat de oficiali s-a modificat în bine. Astfel, ne așteptam să avem 2,4 milioane de doze la finalul lunii martie, dar avem de fapt 2,6 milioane de doze. În aprilie vom avea 4,5 milioane de doze, în luna mai 5 milioane de doze, în iunie 6,8 milioane de doze. În total vor fi 25,7 milioane de doze până la finalul lunii septembrie. Practiv vorbim de un plus de 5 milioane de doze față de calendar".

Liberalul a mai precizat că în acest moment pe platforma de vaccinare sunt înscriși în jur de 771.000 de români. "Vom trimite în acest weekend încă 50.400 doze de vaccin către Republica Moldova", a mai precizat premierul.

"Scopul meu este de a menține România deschisă"

"E foarte important să menținem mesajul pe vaccinare. Măsurile pe care le luăm vor duce la dezbateri în spațiul public. Dar să nu uităm că România are printre cele mai relaxate măsuri restrictive din UE. Scopul meu este de a menține România deschisă", a declarat premierul la finalul anunțului său public.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit joi pentru a decide asupra noilor restricţii în vederea limitării valulul 3 al pandemiei