Premierul Florin Cîțu anunță noi măsuri de relaxare, în cotnextul pandemiei de COVID-19, cu condiția ca mai mult de 5 milioane de persoane să fie imunizate prin vaccinare.
Persoanele care au fost vaccinate vor putea participa la evenimente private, în restaurante și cafenele. Întrebat fiind despre alte evenimente private, adică nunți și botezuri, premierul a declarat că o decizie în acest sens va fi luată. Dar mai important este ca persoanele să se vaccineze.
Premierul a precizat că, de exemplu, restaurantele ar putea funcţiona cu capacitatea de 100% dacă cei care intră sunt vaccinaţi.
Beneficii doar pentru vaccinați
Premierul Florin Cîțu a anunțat că persoanele care se imunizează împotriva COVID-19 se vor bucura de anumite privilegii care nu le vor fi accesibile celorlalți. Premierul a precizat că în jurul datei de 1 august, dacă lucrurile vor merge bine, am putea renunța și la masca de protecție sanitară, urmând să fie introduse noi măsuri de relaxare.
Florin Cîțu a precizat că localurile publice vor putea organiza petreceri private la care gradul de ocupare să fie de 100%. La acest gen de evenimente vor participa, însă, doar persoanele au făcut un vaccin anti-COVID.
„M-am uitat pe date, în ultimele zile, peste mai multe tipuri de date și este clar că există o relație între creșterea ratei de vaccinare și scăderea numărului de cazuri. În primul rând m-am uitat la orașele mari și cam toate sunt peste 20% în ce privește vaccinarea. Este clar că în orașe am reușit să imprimăm un ritm puternic campaniei de vaccinare și va trebui să-l păstrăm”, a declarat premierul Florin Cîțu.
Cîțu promite noi măsuri de relaxare
El a precizat că în cazul în care va fi atins pragul de 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iunie, vor fi adoptate mai multe măsuri de relaxare.
„Dacă atingem acele 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, vom putea să redeschidem mult mai multe activități. În acest moment avem 2 milioane de persoane vaccinate cu ambele doze și 3,4 milioane de persoane vaccinate cu o singură doză”, a mai spus Florin Cîțu.
Premierul Florin Cîțu a explicat că în cazul în care vom ajunge la 5 milioane de persoane vaccinate la data de 1 iunie, autoriățile vor adopta noi măsuri de relaxare.
„În primul rând vorbim despre sezonul estival, în primul rând vorbim despre a sta fără mască pe plajă sau la munte. Restaurante sau hoteluri pentru persoanele vaccinate sau evenimente private cu capacitate de 100% pentru persoanele vaccinate”, a explicat Florin Cîțu.