Florin Călinescu, urmărit de tragedie. Ceremonie pentru fiul său, în această săptămână

Viața actorului a fost marcată de numeroase drame. În 2005 și-a pierdut soția, apoi părinții, iar acum fiul.

În martie 2005, Florin Călinescu și-a pierdut soția, din cauza unui cancer la gât. Actrița Ana-Maria Călinescu a murit în martie 2005, într-o rezervă a Spitalului de Oncologie a Spitalului Universitar din Bucureşti. Avea cancer la gât. Actriţa a jucat la Teatrul Mic din 1980 până în 1996 şi a decedat în ziua în care a împlinit 47 de ani şi 27 de ani de căsnicie.

În 2010, la numai două luni distanță, Florin Călinescu și-a pierdut ambii părinți. Mama sa, Volina, a murit în Săptămâna Mare a Paștelui, tot din cauza cancerului, iar tatăl său, Ion Călinescu, a decedat la 81 de ani, răpus tot de cancer.

Tatăl a fost înmormântat în acelaşi loc unde a fost îngropată prima fetiţă a lui Florin, care a murit la cinci luni, fiind născută cu o boală incurabilă. Petru Călinescu: "Sper să vă rugaţi, alături de mine, pentru o lume mai bună" Fiul cel mare al lui Florin Călinescu a anunţat că deşi încă nu poate să vorbească despre fratele său, va avea loc o ceremonie la sfârşitul săptămânii în Bucureşti pentru Luca Călinescu.

"Apreciez toate mesajele voastre de până acum. Chiar dacă nu pot să vorbesc încă despre ce s-a întâmplat, sper că vă veţi ruga, alături de mine, pentru o lume mai bună. Va avea loc o ceremonie la sfârşitul acestei săptămâni în Bucureşti şi sper să vă văd pe o parte din voi acolo. Pace şi dragoste", a scris Petru Călinescu pe Facebook.

CITIŢI ŞI:

  • Fiul cel mic al lui Florin Călinescu, Luca, s-a sinucis