Actorul şi omul de televiziune Florin Călinescu a participat astăzi la şedinţa Biroul Politic Central al PNL pentru a discuta cu liderii partidului despre posibila sa candidatură din partea liberalilor.
La finalul întrunirii, acesta a lăsat să se înţeleagă că sunt şanse ca el să candideze pentru PNL la alegerile din toamnă ca senator.
"Încă mai sunt în tratative cu membrii PNL. Vom mai discuta. Sunt mai multe variante. E un pas destul de important şi trebuie să mă gândesc bine, într-o situaţie de genul ăsta, mai ales că sunt mai multe la mijloc", a declarat Florin Călinescu.
Liderul PNL Argeş, Adrian Miuţescu, susţine că i-a înaintat o propunere pentru un post de senator într-un colegiu din Argeş şi că aşteaptă răspunsul lui Călinescu. „Eu am o relaţie bună cu Florin Călinescu şi m-a ajutat la campania pentru alegerile locale, când am candidat la şefia consiliului judeţean. Pe această bază am avut o discuţie cu el şi i-am propus să candideze“, afirmă Miuţescu. El spune că speră ca în cursul acestei săptămâni să primească răspunsul. Liberalii i-au rezervat un colegiu care cuprinde municipiul Piteşti, condus de primarul PSD Tudor Pendiuc, şi şase comune limitrofe.
Florin Călinescu a confirmat ieri existenţa negocierilor şi a afirmat că urmează să se decidă: „Am primit o propunere din partea PNL Argeş şi o să reflectez pentru a da un răspuns în timpul necesar. Dacă voi accepta, e nevoie de timp ca să-mi fac campanie, dacă dau un răspuns negativ, vor avea nevoie de timp să caute alt candidat“.
Conducerea PNL a decis să rezerve 5% din colegiile uninominale unor personalităţi din afara partidului, în intenţia de a atrage oameni cu notorietate, care să ridice scorul liberalilor.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 14:22