Florin Anghel, exclus din PC

Florin Anghel, exclus din PC

Liderul conservatorilor din Prahova a fost exclus astăzi din partid.

Mai mult, Biroul Executiv Central al PC a decis dizolvarea conducerii filialei şi asigurararea interimatului de către Secretarul General al PC, senatorul Codruţ Şereş.

"La baza deciziei forului PC au stat declaraţiile defăimătoare făcute de domnul Florin Anghel la adresa partidului şi faptul că nu s-a alăturat conservatorilor în obiectivul acestora de a obţine un rezultat favorabil la alegerile locale. Biroul Executiv Central al PC a apreciat că domnul Anghel, prin acţiunile sale, a blocat procesul de pregătire al Partidului Conservator pentru alegerile locale din acest an", se arartă într-un comunicat al PC.

Anghel este acuzat că "a iniţiat un război media cu partidul, deşi în repetate rânduri i-a asigurat pe colegii din Biroul Executiv Central că nu va mai face declaraţii în presă care să aducă atingere imaginii PC".

Florin Anghel a pierdut funcţia de preşedinte al PC la Congresul extraordinar în faţa deputatului Daniela Popa. Acesta a contestat rezultatele alegerilor. Ulterior, conducerea partidului a discutat posibilitatea ca liderul prahovean să coordoneze domeniul de relaţii economice al partidului. În 18 februarie, Anghel a renunţat la contestaţie.

Citiţi şi "Luaţi partidul de pe mine, că-l omor!"!

Ne puteți urmări și pe Google News