Care este simbolismul obligatoriu al viitoarei Catedrale? Ce utilitate liturgică trebuie să aibă? Ce mesaj al spiritualităţii româneşti trebuie să transmită atunci când e văzută?
Iată întrebări care în mod firesc ar fi trebuit să nască discuţii aprinse, dezbateri. Din nefericire, nu s-a întâmplat aşa ceva, ba dimpotrivă. Nici nu a pus bine Patriarhul Daniel piatra de temelie şi a sfinţit locul destinat construirii noii Catedrale Patriarhale, că au şi apărut contestatarii. Vezi, Doamne, o bucată de teren este retrocedabilă, de parcă în spaţiul dintre Casa Poporului şi Ministerul Apărării Naţionale ai putea ridica vile sau magazine. Iar de strigat, nu strigă proprietarii, ci alţii!
Sau de ce guvernul a dat bani ortodocşilor? Uitând cu bună ştiinţă că, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, toate confesiunile au fost ajutate cu bani. Trec peste reclamangiii de profesie anti-ortodocşi, care, culmea, sunt aceiaşi care se împotriveau icoanelor în şcoli sau difuzării rugăciunii „Tatăl Nostru“ la Radioul naţional. Asta le este datoria, profesia lor: să fie contra ortodoxiei, pentru că nu spun nici un pâs când vine vorba de alte culte sau confesiuni creştine.
Înălţarea unei Catedrale Patriarhale nu este un moft, ci o necesitate. Trec peste considerentele istorice, arhicunoscute. Pe Dealul Mitropoliei, în biserica ridicată în 1656 de voievodul Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab Cârnul - care e denumită pompos, mai mult din considerente istorice, catedrală patriarhală -, nu mai e spaţiu.
Poate face faţă o biserică din secolul al XVII-lea unei metropole precum Bucureştiul, care bate către 3 milioane de locuitori? Unde să încapă credincioşii, pentru că la marile Sărbători se strâng câteva mii bune de oameni? A vorbi în aceste condiţii despre grandomanie, despre construcţii-mamut, când viitoarea catedrală va avea o capacitate de 5.000-6.000 de oameni, e cel puţin ridicol. Dacă din partea talibanilor anti-ortodocşi mă aşteptam la astfel de abordări, din partea altora, nicidecum.
Deşi nu este teolog, Marius Vasileanu de la „România liberă“ e un condeier înzestrat şi apropiat de Biserică, însă o dă în bară în ultimul său articol: „Accept că o catedrală era necesară în Bucureşti, dar putea să mai aştepte. Dacă tot s-a pus însă piatra de temelie, sper să se facă o catedrală care să nu aibă ambiţia de a eclipsa Palatul Parlamentului“, scrie Vasileanu, după ce mai aruncă în treacăt că poate fi vorba de „frustrările unor clerici şi ierarhi“.
Cât să mai aştepte Catedrală, că o tot facem din 1881? Ori, la noi, niciodată nu este momentul! O Catedrală de 6.000 de oameni eclipsează Palatul Parlamentului? Discursul domnului Vasileanu e tipic unei părţi a intelectualităţii: se dă credincioasă, dar critică Biserica, că aşa dă bine la publicul subţire.
Dacă şi sârbii gândeau ca domnul Vasileanu, nu se mai ridica niciodată Catedrala Sf. Sava (Svetog Save) din Belgrad, care, apropo, are o capacitate de 10.000 de persoane şi 800 de corişti. De Catedrala Iisus Hristos Mântuitorul din Moscova şi Sfânta Sofia nici nu mai are rost să vorbim. Dar aşa e imparţială „intelighenţia“ noastră când vine vorba de Biserică.
Recomandările noastre
