La Biblioteca Academiei Române s-a vernisat ieri, în sala „Theodor Pallady” expoziția „Artişti plastici, membri ai Academiei Române“.
Sunt peste 50 de opere de o valoare artistică excepţională ale artei plastice româneşti din patrimoniul Academiei Române şi din colecţiile Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Pe simeză sunt prezente creaţii ale pictorilor Ştefan Luchian, Theodor Pallady, Ioan Andreescu, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi, Iosif Iser, Gheorghe Petraşcu, Lucian Grigorescu, Ştefan Popescu, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Horia Damian, Ion Pacea, Ion Sălişteanu, Viorel Mărgineanu, Alin Gheorghiu, Sorin Dumitrescu, Mircia Dumitrescu, Eugen Mihăescu. Sunt expuse sculpturi de Ion Jalea, Dimitrie Paciurea, Corneliu Medrea, Boris Baraschi, Ion Irimescu, Vida Gheza, Boris Caragea, Ovidiu Maitec. „Ideea acestei expoziții a fost a președintelui Academiei. Artiștii care au intrat în Academia română, începând cu Nicolae Grigorescu, care este cel mai faimos artist al vremii, în 1889, până astăzi sunt, într- un fel se poate spune, floarea artei românești”, a spus academician Răzvan Theodorescu. Academicianul a îndemnat artiștii de astăzi să doneze academiei lucrări ale lor, pentru a rămâne în Galeria Academiei Române, așa cum a făcut Gheorghe Petrașcu, cu ocazia discursului de recepție, în 1937. Expoziţia va fi deschisă până pe 21 aprilie.