Torţa care va „veghea“ desfăşurarea Olimpiadei de la Beijing, programată între 8 şi 24 august, va fi aprinsă mâine, la Olympia, în Grecia. Evenimentul va fi transmis în direct de Eurosport, de la ora 12.00.
Flacăra olimpică, simbol stră- vechi al celui mai important eveniment sportiv al lumii, readus la viaţă în 1896 de Pierre de Coubertin, va fi aprinsă lângă ruinele de la templul zeiţei Hera. Ceremonialul va fi susţinut de unsprezece femei, care joacă rolul preoteselor. „Marea Preoteasă“ va fi interpretată de Maria Nafpliotou, care va folosi o oglindă parabolică pentru a capta razele soarelui ce vor aprinde torţa. La ceremonie şi-a anunţat prezenţa şi Jacques Rogge, preşedintele Comitetului Internaţ ional Olimpic.
Măsuri de siguranţă
Prima repetiţie pentru aprinderea flăcării olimpice a avut loc pe 18 martie, dar vremea nefavorabilă a făcut ca tentativele Mariei Nafpliotou de a aprinde flacăra să eşueze. O zi mai târziu, încercarea „Marii Preotese“ a fost încununată de succes.
Un oficial de la Comitetul Olimpic Elen a precizat că din flacăra obţinută la Olympia se vor face trei torţe, două urmând să plece spre Beijing, iar una va fi păstrată în Grecia, ca măsură de siguranţă dacă pe traseu focul se va stinge.
Ştafeta flăcării olimpice se va desfăş ura sub sloganul „Light the Passion, Share the Dream“ (n.r. - Aprinde pasiunea, împărtăşeşte visul), iar primul purtător al torţei va fi Alexandros Nikolaidis, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena, în concursul de taekwondo.
Din apă, printre nori
În ştafeta flăcării olimpice se va înregistra o nouă premieră. După ce torţa pentru Olimpiada de la Sydney a fost plimbată pe sub apă, la Marea Barieră de Corali, de data aceasta flacăra va ajunge în cel mai înalt punct al planetei - Everest. În ciuda divergenţelor dintre autorităţile de la Beijing şi tibetani, oficialii chinezi au precizat că nu renunţă la ideea de a duce torţa pe vârful himalayan.
Designul torţei care va fi purtată pe cinci continente permite ca focul să reziste dacă vântul bate chiar şi cu 65 de kilometri pe oră. De asemenea, flacăra va putea fi surprinsă de obiectivul aparatelor de fotografiat şi în condiţii de luminozitate maximă. Combustibilul folosit pentru păstrarea în viaţă a focului este propanul, ceea ce nu contravine legislaţiei referitoare la mediul înconjurător.
Protest al tibetanilor
Ceremonia de aprindere a flăcării olimpice riscă să fie stricată de o acţiune a unor grupuri de tibetani, care vor să protesteze faţă de ocuparea abuzivă a Tibetului de către China. Protestatarii spun că doresc să manifesteze paşnic lângă Olympia, pentru a atrage atenţia lumii asupra adevăratei feţe a Chinei. „Flacăra olimpică simbolizează pacea, dreptatea, libertatea şi egalitatea - valorile sportului. Din păcate, guvernul chinez foloseşte acest simbol olimpic pentru propaganda sa“, a spus Tendon Dahortsang, unul dintre protestatari.
ISTORIE
În amintirea lui Prometeu
În Antichitate, flacăra olimpică era aprinsă pentru a le reaminti oamenilor de îndrăzneţul Prometeu, care a avut curajul de a fura focul sacru al zeilor pentru a-l da muritorilor. La Jocurile Olimpice moderne, torţa a fost aprinsă pentru prima oară la ediţia din 1928, de la Amsterdam, iar tradiţ ia de organizare a unei ştafete a apărut la iniţiativa lui Carl Diem, preşedintele Comitetului de Organizare a Olimpiadei din 1936, de la Berlin. După ce traversează mai multe ţări, flacăra olimpică ajunge în oraşul-gazdă al Jocurilor, traseul încheindu-se pe Stadionul Olimpic. Intrarea în arenă a flăcării este punctul culminant al ceremoniei de deschidere a Olimpiadei. Focul este menţinut pe toată durata Jocurilor.
PROGRAM
Torţa, pe micul ecran
Postul Eurosport va transmite în direct diferite momente de pe traseul flăcării olimpice, după următorul program:
> între 2 şi 7 aprilie - câte trei minute pe zi de pe traseul torţei, de la ora 19.00.
> între 16 aprilie şi 25 iunie - rezumate a câte trei minute în fiecare miercuri, de la ora 19.00.
> între 30 iunie şi 1 august - câte cinci minute zilnic de luni până vineri, de la ora 18.00.
> între 4 şi 7 august - câte cinci minute în fiecare zi, de la ora 18.00.
De menţionat că Eurosport va realiza o transmisiune în direct de o jumătate de oră cu popasul torţei pe vârful Everest, eveniment care va avea loc în intervalul 16 aprilie - 25 iunie.