Flacăra de la un monument al soldatului sovietic, stinsă după neplata facturii la gaze

Flacăra de la un monument al soldatului sovietic, stinsă după neplata facturii la gaze

Flacăra veşnică a unui monument din Vladivostok, un oraş din Extremul Orient rus, stinsă timp de mai multe zile din cauza neplăţii facturilor la gaz, a fost reaprinsă astăzi, abia după ce preşedintele rus şi-a exprimat indignarea faţă de situaţia creată, relatează portalul Gazeta, preluat de Agerpres.

Flacăra veşnică în memoria victimelor Flotei ruse în Pacific din timpul celui de-al Doilea Război mondial fusese stinsă întrucât Ministerul rus al Apărării nu achitase de mai multe luni o factură la gazul pentru instalaţiile sale locale.

"Flacăra de la memorial a fost stinsă pentru că Flota datora companiei de livrare a gazului suma de 87.000 de ruble (peste 3.200 de euro). Structurile financiare ale ministerului Apărării au întârziat cu plăţile", a precizat căpitanul Roman Martov, purtător de cuvânt al flotei, citat de RIA Novosti.

Evenimentul a stârnit indignarea preşedintelui rus Dmitri Medvedev, care a cerut pedepsirea responsabililor.

"Trăim într-o epocă în care toate deciziile trebuie să fie motivate economic, dar nu trebuie să adoptăm decizii imorale", a reproşat Dmitri Medvedev.

"Cer guvernului şi guvernatorului regiunii Primorie să descopere ce s-a întâmplat şi să-i pedepsească pe cei care au făcut acest gest", a adăugat liderul de la Kremlin.

Ne puteți urmări și pe Google News