Fiul şefului statului major al Olandei a fost ucis în Afganistan
- Adam Popescu
- 19 aprilie 2008, 00:05
Generalul Peter van Uhm şi-a pierdut fiul astăzi în Afganistan,a anunţat la Haga ministrul Apărării, Eimert van Middelkoop.
Atacul a fost revendicat de talibani, care spun că l-au organizat ca răspuns la apariţia pe internet a unui documentar produs la iniţiativa unui deputat olandez. Filmul, intitulat Fitna ("discordie" în limba arabă), este considerat o insultă de către insurgenţi.
În urma ambuscadei, alături de fiul demnitarului, Dennis van Uhm, a mai murit un soldat olandez, membru al trupelor NATO, alţi doi fiind răniţi. Cei patru se întorceau dintr-o misiune de recunoaştere din provincia Urzugan, când o bombă artizanală a explodat în dreptul maşinii în care aceştia se aflau.
Atacul survine la două zile după un atentat sinucigaş în care au murit 25 de afgani.
(21:05)