Fiul milionarului Adamescu, arestat la o conferinţă despre „abuzurile autorităţilor române”

Fiul milionarului Adamescu, arestat la o conferinţă despre „abuzurile autorităţilor române”

Alexander Adamescu, pe numele căruia fusese emis în lipsă un mandat de arestare, a fost reţinut luni seară, la Londra. El este acuzat că ar fi dat mită unor judecători

Şeful Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu, a anunţat ieri că în cazul lui Alexander Adamescu se va urma procedura de extrădare, iar faptul că este cetăţean german nu ar trebui să afecteze demersul judiciar al autorităţilor române. El a spus că o instanţă de judecată din Londra va decide.

„Nu este cetăţean român”

„Alexander Adamescu nu este cetăţean român şi locuieşte de mulţi ani cu familia în Marea Britanie”, a precizat pentru „Evenimentul zilei” Cătălin Breazu, avocatul familiei Adamescu. El a mai declarat că Alexander „nu s-a ascuns în Londra, ci a informat autorităţile engleze că se află la dispoziţia lor”. Acesta a fost ridicat luni, în jurul orei 18.00, în zona Norfolk Place, de la o conferinţă în care se discuta despre „abuzurile autorităţilor române pe seama mandatelor de arestare preventivă”, unde fost prezentat ca cetăţean german.

Tribunalul Bucureşti a emis în luna mai un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Bogdan Alexander Adamescu, fiind acuzat de două infracţiuni de dare de mită.

Patru judecători condamnați

Dosarul în care procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu s-a constituit în urma disjungerii din dosarul în care au fost condamnaţi definitiv, cu executare: Dan Adamescu, judecătorii Ion Stanciu, Elena Rovenţa, Mircea Moldovan şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti.

Sinuciderea avocatului George Dumitru Claudiu

George Dumitru Claudiu, avocatul lui Dan Adamescu, s-a sinucis în luna mai a anului 2014, la 38 de ani, aruncându- se în faţa metroului la staţia Piaţa Universităţii. Despre el s-a spus că a colaborat cu procurorii DNA, ducându- le documente din care rezulta că Adamescu şi fiul său ar fi dat mită unor judecători. Gestul avocatului a venit la circa 40 de minute după ce a devenit publică informaţia că cei patru judecători sunt anchetaţi.