La un an de la moartea lui Marcel Toader, care a decedat vara trecută în urma unui infarct, fiul lui Maximilian i-a transmis luni o scrisoare pe Facebook în care i s-a adresat direct tatălui său.
”Tată, încă nu-mi vine să cred că a trecut fix un an de când nu mai ești printre noi”, și-a început acesta scisoarea, prin care și-a emoționat urmăritorii, potrivit cancan.ro.
”Nici acum nu pot să uit cea mai urâtă zi din viața mea când am primit vestea că ai murit! Să știi că sunt bine sănatos, vindecat dar cu multe cicatrici rămase in suflet!
Cu această întâmplare mi-am dat seama că am puterea să trec peste orice in viață iar lucrurile se așează ușor, ușor.
Sper că ești bine oriunde te-ai dus și mai sper că ți-ai găsit liniștea sufletească!
Ai grijă de tine și să știi că ai rămas adânc in inima mea!”, și-a încheiat Maximilian Toader postarea pe pagina personală de Facebook în dreptul unei fotografii cu mormântul tatălui său.
La începutul acestui an, Marcel Toader ar fi împlinit vârsta de 57 de ani.
Și de data aceasta, Maximilian, în vârstă de 24 de ani, a transmis în ziua nașterii tatălui său un alt mesaj cutremurător.
„Tată, azi împlineai 57 ani. Azi trebuia să te sun, să-ti urez „la multi ani” și să facem un „un plan de bătaie” cu persoanele apropiate din viața ta, din păcate, nu mai am cui să-i spun toate aceste lucruri, așa că-ți urez liniște și să te distrezi oriunde ești! Eu voi inchina un pahar in cinstea ta! Ai grijă de tine!”, a scris pe data de 4 ianurie 2020 fiul lui Marcel Toader.
Marcel Toader a fost căsătorit cu prezentatoarea TV Gabriela Cristea și apoi cu cântăreața Maria Constantin.
De aceasta din urmă s-a despărțit în anul 2017, ulterior divorțul fiind subiectul emisiunilor de monden, acolo unde Marcel Toader și-a acuzat fosta soție de infidelitate.
Marcel Toader a fost un jucător de rugby, om de afaceri, dar și un personaj monden. A jucat ca aripă, fiind considerat unul dintre cele mai bune aripi de rugby românești din toate timpurile.
Marcel a jucat la mai multe echipe de top din țară, printre care Farul Constanța, Steaua București și Dinamo București.