Fişele deţinuţilor politici, pe internet

PERSONALITĂŢI. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) publică pe site-ul său, www.iiccr.ro, fişele matricole penale a 35 de personalităţi care au trecut prin închisorile comuniste, în perioada 1947-1989.

Pot fi consultate on-line fişele unor luptători anticomunişti şi disidenţi, oameni de cultură, prelaţi şi foşti comunişti căzuţi în dizgraţia regimului. Printre aceştia, Maria Antonescu, soţia generalului Ion Antonescu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Ecaterina Bălăcioiu (mama Monicăi Lovinescu), Constantin Argetoianu, Gheorghe I. Brătianu, preoţii Gheorghe Calciu-Dumitreasa şi Valeriu Anania, fraţii Arnăuţoiu, jurnalistul Petre Mihai Băcanu sau poeţii Nichifor Crainic şi Virgil Carianopol.

Până în prezent, specialiştii institutului au fotocopiat şi prelucrat circa 28.000 de fişe - majoritatea provenite din arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - a peste 18.000 de deţinuţi, epuizând primele trei litere ale alfabetului. Ei au separat, totodată, fişele deţinuţilor de drept comun executaţi de cele ale deţinuţilor politici executaţi. Proiectul a debutat anul trecut, în aprilie.