Fiscul a pus ochii pe veniturile realizate în străinătate. Ce riscă românii care nu depun declarația unică

ANAF. Sursa foto: Arhiva EVZ

Românii care au rezidența fiscală în țară, dar obțin venituri în străinătate, trebuie să depună declarația unică pentru a evita dubla impozitare. Dacă nu fac acest lucru riscă amenzi, iar ANAF poate emite o decizie de impunere din oficiu.

ANAF a pus ochii pe veniturile realizate în străinătate de românii care au rezidența fiscală în țară. Aceștia trebuie să depună declarația unică, dacă vor să nu se aleagă cu amenzi.

Obligații fiscale

Angajații care lucrează fizic în România pentru companii care au sediul în străinătate au obligația să anunțe angajatorul, dar și ANAF. În acest caz este vorba despre salariații care lucrează în sistem remote. De exemplu, dacă un român angajat la o companie străină, revine în țară pentru câteva luni și lucrează de aici trebuie să anunțe acest lucru. Dacă nu o face, el vor plăti impozit în țara în care își are sediul compania.

Legea spune însă că impozitele și contribuțiilor ar trebui plătite în România în astfel de cazuri. Acești angajați ar putea primi notificări de la ANAF, iar dacă le ignoră riscă să primească amenzi și să plătească pe lângă impozit și dobânzi și penalități.

Declarație obligatorie

De asemenea, românii care au rezidența fiscală în țară și care realizează venituri în străinătate din dobânzi, dividende, câștiguri de capital și chirii, trebuie să depună declarația unică în România pentru a evita dubla impunere. Dacă fac acest lucru nu vor mai plăti împozit în țară, dacă cel achitat în străinătate este mai mare decât cel datorat în România. Dacă acesta este mai mic, atunci se va achita diferența.

De exemplu, dacă în străinătate impozitul pe dividente este de 3%, atunci se va achita în România o diferență de 2%, deoarece în țară acest impozit a fost de 5%, în anul 2022, potrivit avocatnet.ro.

„Dacă persoanele amintite mai sus nu depun declarația unică și nu-și achită contribuțiile sociale la termen. ANAF poate să emită decizii de impunere din oficiu în baza informațiilor pe care le deține și să le oblige la plata CAS și/sau CASS.

ANAF face, practic, un schimb de informații cu alte autorități fiscale din străinătate pentru a identifica persoanele care își ignoră obligațiile, însă mai sunt folosite și informațiile din declarațiile unice depuse anterior sau informațiile din alte surse“, a anunțat ANAF.