Fiscul a pus gând rău florarilor evazionişti: Amenzi de 30.000 de euro, astăzi
- Raluca Florescu
- 26 septembrie 2011, 10:14
Garda Financiară Bucureşti a aplicat, astăzi, comercianţilor de flori amenzi în valoare de 130.800 de lei (peste 30.000 de euro), fiind suspendată activitatea pentru o perioadă de trei luni în cazul a 14 agenţi economici, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Secţia Bucureşti a Gărzii Financiare a efectuat astăzi mai multe acţiuni de control la vânzătorii de flori, fiscul urmărind în special dacă aceste unităţi sunt dotate cu case de marcat şi dacă sunt respectate prevederile Legii contabilităţii (Legea nr. 82/1991, republicată).
La acţiune au participat 13 echipe ale Gărzii Financiare, fiind controlaţi 34 de agenţi economici care activează în principalele zone comerciale (Militari, Drumul Taberei, Şos. Ştefan cel Mare ş.a.).
Potrivit ANAF, în urma verificărilor au fost aplicate 22 de amenzi contravenţionale ce totalizează 130.800 lei şi a fost confiscat numerar în sumă de 2.289 lei. Totodată a fost suspendată activitatea pe o perioadă de trei luni în cazul a 14 agenţi economici.
Recent au fost efectuate şi verificări la societăţile comerciale care importă flori, fiind atrase la bugetului statului sume ce totalizează 15.500 lei reprezentând TVA plătit în avans. De asemenea, s-a instituit consemn la frontieră pentru 6 agenţi economici.