Firmă publicitară trage în ţeapă două partide

O firmă de publicitate din Ploieşti a vândut spaţiul de afişaj electoral la două partide politice.

Într-o conferinţă de presă,preşedintele filialei Prahova a Partidului Conservator, Silvia Ciornei, a acuzat azi agenţia publicitară de încălcarea contractului comercial încheiat cu PC, în care se prevedea punerea la dispoziţie a 12 panouri publicitare pentru afişaj electoral.

Locaţiile la care ar fi trebuit să fie expuse afişele electorale ale Partidului Conservator fuseseră deja vândute Partidului Naţional Democrat Creştin (PNDC).

Elena Trican, candidatul PC pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti a declarat că  "Este inadmisibil să nu se respecte un contract comercial în ceea ce priveşte apariţia pe panourile publicitare din Ploieşti a unui candidat şi aici nu vorbesc în calitate de candidat la Primărie, ci de om, de cetăţean care trebuie să se poată baza pe respectarea drepturilor sale".    (19:10)