Firma NOVENTIS i-a plătit lui SECUREANU 470 de deplasări în valoare de peste 800.000 de lei! NOVENTIS este al doilea CEL MAI MARE FURNIZOR al Spitalului "MALAXA", unde Secureanu a fost MANAGER

Firma NOVENTIS i-a plătit lui SECUREANU 470 de deplasări în valoare de peste 800.000 de lei! NOVENTIS este al doilea CEL MAI MARE FURNIZOR al Spitalului "MALAXA", unde Secureanu a fost MANAGER

Florin Secureanu, fostul manager al spitalului "Malaxa", a fost pus sub acuzare, vineri, după şase ore de audieri, apoi a fost reţinut, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi delapidare in formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, Secureanu a conceput şi a pus în aplicare o schemă prin care, timp de peste şapte ani, a sustras aproape zilnic sume de bani din casieria unităţii medicale pe care a condus-o.

„Suspectul Secureanu Adrian Florin a conceput și a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea repetat, aproape zilnic, sume de bani din casieria spitalului”, susţin anchetatorii.

Prima acuzaţie a procurorilor este legată de firma RYS, prin care Secureanu a scos, pe rând, din casieria spitalului facturi fictive de aproximativ 1,6 milioane de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii DNA au mai susţinut că fostul manager de spital şi-a plătit concediile şi deplasările printr-un furnizor al spitalului, însă nu au dat numele acestuia.

Potrivit jurnalistului Cătălin Tolontan, este vorba despre firma Noventis, al doilea cel mai mare furnizor al spitalului. Noventis este controlată de cuplul Mihai Meşner – Victor Moisa. Potrivit aceleiaşi surse, Noventis face parte tot din constelaţia companiilor ataşate lui Mircea Oprescu, băiatul fostului primar general.

DNA susţine că „firma a plătit unei agenții de turism suma de 801.138 lei pentru un număr de 470 de deplasări ale suspectului și ale apropiaților săi”.

Potrivit procurorilor, destinaţiile turistice au fost variate, cuprinzînd „Europa, America, Asia, dar și România”. Azi, Secureanu va fi adus la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.