Conform unui comunicat de presă, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că, în ciuda faptului că bugetul PMB a fost tăiat, stimulentele financiare acordate de municipalitate în 2018 vor fi acordate şi anul acesta. Până la 31 ianuarie, au fost acordate stimulente în valoare de 400 de milioane de lei.
„Aşa cum am promis, chiar dacă bugetul Primăriei Capitalei este diminuat din cauza unor decizii politice luate de Guvernul României, Primăria Capitalei va continuă să încurajeze natalitatea, să susţină educaţia copiilor şi să îmbunătăţească viaţa celor care fac parte din categorii sociale vulnerabile. Bucureştenii nu trebuie să suporte consecinţele unor răzbunări politice, aşa că vom face tot ce este necesar că cele şase programe, de care au beneficiat, numai anul trecut, peste 80.000 de cetăţeni, să se deruleze şi în anul 2019. Până în prezent s-au acordat stimulente financiare în valoare de peste 400 de milioane de lei”, precizează Gabriela Firea, în comunicatul de presă.
Stimulente financiare care au fost acordate până la finalul lunii ianuarie, 2019:
Stimulentul financiar pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap în cuantum de 500 lei/luna. Total suma plătită este de 273.109.500 lei.
Stimulentul financiar pentru copiii încadraţi în grad de handicap în cuantum de 1.000 lei/luna. Total suma plătită: 61.976.000 lei. Stimulentul financiar pentru nou-născuţi în cuantum de 2.500 lei net/nou-născut. Total suma plătită: 51.642.500 lei
Ajutorul social comunitar pentru familia monoparentală cu un total de 267.800 lei. Programul voucher Maternă, cu un număr de beneficiari/dosare aprobate de 12.792 şi cu un total suma plătită de19.453.000 lei.
Sprijinul financiar pentru prevenirea abandonului şcolar în municipiul Bucureşti cu un total suma plătită de 269.679,59 lei.