Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, le-a cerut celor doi medici care au demisionat de la Spitalul Colentina să-şi reconsidere decizia, venind cu câteva propuneri pentru aceştia.
Gabriela Firea a venit cu nişte propuneri foarte interesante pentre Ionuţ Gobej şi Dorin Bica, medicii care luni au demisionat din funcţiile pe care le deţineau la Spitalul Clinic Colentina.
Lui Gobej i s-a propus preluarea interimară a Secţiei de Neurochirurgie a spitalului, iar pe lângă rugămintea de a se mai gândi înainte de a lua o decizie definitivă, primarul Capitalei le-a cerut să facă şi o propunere pentru postul de director interimar al spitalului.
DEMISII LA SPITALUL COLENTINA. „Este o decizie incredibil de grea, dar NU AM GĂSIT ALTĂ SOLUŢIE.” Breaking news
Astfel, numele medicului Lelia Iliescu ajungând să fie prima opţiune, scrie B1.
„Am avut o discuţie constructivă şi corectă cu domnii doctori Gobej şi Bica. Medicii trebuie ajutaţi în activitatea lor pentru că de ei depinde viaţa pacienţilor. Le-am adresat rugămintea de a reconsidera decizia de a demisiona şi i-am asigurat de tot sprijinul meu”, a declarat primarul Capitalei.
Firea a mai cerut conducerii ASSMB să-i prezinte un raport detaliat cu privire la probleme de personal şi de achziţie a materialelor medicale, acestea fiind menţionate şi în demisiile celor doi medici.
„Pentru mine, ca şi pentru dumneavoastră, primează binele ceăţeanului, al pacientului, iar politizarea acestui domeniu nu poate fi benefică. Referitor la criza de personal la care faceţi referire, vă informez că am solicitat urgentarea procedurilor de suplimentare a posturilor în spitalul Colentina. Totodată, potrivit legii, în următoarea perioadă, se vor organiza şi concursurile de ocupare a posturilor de manager pentru toate cele 19 spitale aflate in subordinea PMB”, a mai transmis Firea.
Medicul specialist neurochirug Ionuţ Gobej a anunţat luni dimineaţa că şi-a prezentat demisia din funcţia deţinută la Spitalul Colentina. Odată cu el şi-a prezentat demisia şi doctorul Dorin Bică.
„Dragi pacienti, prieteni si colegi,
Astazi 4 septembrie 2017 am demisionat impreuna cu colegul meu Dr Bica din functia detinuta la Spitalul Colentina. Atasez mai jos textul demisiei, unde o motivez. Este o decizie incredibil de grea, dar nu am gasit alta solutie”, aşa suna începutul postării prin care medicul Gobej îşi anunţa demisia.