Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că sunt 292 de locuri pentru carantină în Bucureşti, gradul de ocupare fiind de aproape 100%!
Pentru moment, alte şapte clădiri sunt în faza de analiză spre a putea fi transformate în spaţii de izolare. „Avem 292 de locuri pentru carantină în Bucureşti, dintre care 198 sunt cele noi, obţinute în mai puţin de 24 de ore de la lansarea solicitării de ieri a PMB către hotelieri. Gradul de ocupare a acestora este acum de aproape 100%”, a scris Firea pe Facebook.
Edilul Capitalei spune că „alte 7 clădiri sunt în analiză pentru a putea fi transformate în spaţii de carantină”.
Totodată, Gabriela Firea a precizat că a lansat o adresă de e-mail pentru obţinerea de noi spaţii pentru carantină. „În mai putin de 24 de ore, am primit un număr semnificativ de oferte de hoteluri, dintre care 24 sunt situate în Bucureşti. Primele două, unul cu o capacitate de 120 de locuri şi celălalt de 78 de locuri, au fost deja verificate şi sunt în conformitate cu cerinţele specifice unei astfel de situaţii, alte şapte se află în analiza sectoarelor şi a Direcţiei de Sănătate Publică”.
În plus, mai arată Firea, „la acestea se adaugă cele 94 de locuri pre-existente la nivelul Capitalei, deci un total de 292 de locuri care sunt ocupate în acest moment aproape în totalitate”.
La invitaţia de voluntariat lanstă de PMB au răspuns 17 persoane, care sunt dispuse să meargă la cumpărături pentru persoanele care nu au familia sau prietenii în apropiere şi se află în izolare la domiciliu.
„Le mulţumim celor care au înţeles importanţa participării la soluţionarea în comun - sector public şi privat - a actualei situaţii în care se află Capitala. Este un gest semnificativ, este o dovadă de responsabilitate şi solidaritate şi mă bucur să constat că Bucureştiul este unit”, a precizat primarul Gabriela Firea.