Firea anunță PLANURI MAJORE în Capitală. Ce vrea să facă edilul cu Romexpo

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vrea să preia în administrare Complexul Romexpo, de la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Edilul susține că acest lucru este necesar pentru a putea organiza activități educative, culturale, sportive și de agrement, conform unei propuneri care va fi discută în următoarea ședință a Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

"Municipiul Bucureşti înregistează un deficit major de zone necesare activităţilor în domeniul cultural, educativ şi sportiv. În acest sens, municipiul Bucureşti a identificat, ca oportunitate de realizare a unei zone care să confere posibilitatea organizării activităţilor culturale, educative şi sportive, imobilul Romexpo, din Bulevardul Mărăşti, numerele 65-67, fiind o clădire amplasată într-o zonă uşor accesibilă care se pretează pentru realizarea activităţilor de agrement", se arată în Raportul de specialitate al proiectului, care va fi supus votului în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), din 19 iulie, informează Mediafax.

Pe 23 noiembrie 2016, Bucureştiul a încheiat, pe o perioadă de patru ani, un protocol de parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, pentru a organiza activităţi culturale, educative şi sportive.

Un alt proiect care se va afla pe masa CGMB în ședința din 19 iulie este construirea de către Primăria București a unui centru multifuncţional, în zona Unirii, unde să fie amplasate clădiri de birouri, spaţii culturale, parcări şi o zonă de agrement. 

Conform documentelor publicate pe site-ul Primăriei Capitalei, municipalitatea doreşte trecerea în proprietatea sa a unui imobil situat între Bulevardul Unirii, Strada Nerva Traian, Bulevardul Octavian Goga şi Bulevardul Mircea Vodă. Mai exact, terenul se află vis-a-vis de Tribunalul Bucureşti, lângă Biblioteca Naţională şi sală de operetă a Capitalei.

„Pe amplasament se va realiza un Centru multifuncţional, care va cuprinde: spaţii administrative, spaţii birouri, centrul de afaceri, investiţii culturale, zonă verde şi de agrement şi de parcări”, arată sursa citată.

În Expunerea de motive se precizează că, la nivelul Bucureştiului, se înregistrează un „deficit major cu privire la bunurile imobile destinate dezvoltării şi implementării unor proiecte în domeniul urbanismului”, a amenajării teritoriului şi a unor proiecte în domeniul cultural.

Înainte de 1989, Nicolae Ceauşescu dorea să construiască în această zona „Centrul Naţional de Creaţie şi Cultură Cântarea României”. După 1990, terenul s-a aflat în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, Ministerulu Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în prezent fiind în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, potrivit datelor furnizate de Mediafax.

Terenul are o suprafaţă totală de 106.000 de metri pătraţi, iar 4.640 de metri pătraţi au fost cumpăraţi deja de municipalitate, prin contracte de vânzare-cumpărare, potrivit datelor Primăriei Capitalei.

Fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, dar şi şeful PSD, Liviu Dragnea, anunţau că pe acest teren se doreşte construirea „Cartierului Justiţiei”. Astfel, în acest loc ar fi urmat să fie construite sediile mai multor instituţii, precum CSM, Inspecţia Judiciară, judecătoriile Capitalei, parchetele de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dar şi Institutul Naţional al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri. Valoarea investiţiei s-ar fi ridicat la 270 de milioane de euro.

Totodată, CGMB va solicita Guvernului emiterea unei hotărâri pentru transmiterea din domeniul public al statului și administrarea Societății Române de Televiziune în domeniul public al Municipiului București și administrarea CGMB a unui imobil situat în Șoseaua Pipera nr. 63-65, în vederea realizării Spitalului Metropolitan. Propunerea se află pe ordinea de zi a ședinței din 19 iulie a Consiliului.