Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunțat, marți, că se vor deschide patru cabinete stomatologice pentru copii.
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunțat, marți, că se vor deschide patru cabinete stomatologice pentru copii.
Potrivit primarului Capitalei, cabinetele stomatologice vor fi deschise în zona Regie, la cămintele studențești ale facultății Politehnica.
„Ne-am gândit la o soluţie practică şi imediată, în special pentru copiii din municipiul Bucureşti, pentru a rezolva urgenţele stomatologice. Astăzi, sunt în măsură să dau această veste bună.
Deschidem patru cabinete stomatologice pentru copii, într-o zonă foarte bună, uşor accesibilă, în Regie, la căminele studenţilor de la Politehnică. Aceste cabinete pot fi folosite pentru că vor avea medici foarte bine pregătiţi pentru urgenţele stomatologice.
De luni până vineri, de la 8 dimineaţa până la ora 20 şi sâmbătă de la 9 dimineaţa, până la ora 16.
Numărul de telefon la care se pot face programările este call center-ul ASSMB, deci administraţia spitalelor care aparţine de Primăria Capitalei: 0374.887.887”, a anunţat Gabriela Firea în direct la Antena 3.
Asistenţa şi serviciile stomatologice vor fi gratuite şi se vor realiza în condiții de maximă siguranță.