Finlanda, îngrijorată că proprietăţile ruşilor ar pune în pericol securitatea statului

Finlanda, îngrijorată că proprietăţile ruşilor ar pune în pericol securitatea statului

Autorităţile finlandeze sunt îngrijorate de numărul mare de imobile deţinute pe teritoriul Finlandei şi consideră că acestea reprezintă riscuri pentru securitatea statului.

Temerile unui ofiţer de securitate

Colonelul de securitate din Finlanda, Janne Mäkitalo a declarat pentru ziarul Iltalehti că imobilele achiziționate de ruși în Finlanda reprezintă o amenințare la adresa securității naționale, multe dintre ele fiind amplasate în apropierea unor obiecte strategice din punct de vedere militar.

„La începutul anilor 2010, au fost descoperite 139 de proprietăți achiziționate de ruși. Acestea su fost cumpărate în zona stațiilor radar, a depozitelor de explozibili, muniții și a aerodromurilor militare închise”, a spus colonelul Mäkitalo.

Potrivit colonelului, depozitele de explozibili, rachete antiaeriene și antitanc ar putea fi plasate pe teritoriile care pe parcursul timpului au ajuns în proprietatea unor ruşi. „În acest sens, merită să aruncăm o privire asupra proprietăților deţinute de cetăţenii ruşi, dacă folosirea lor ar putea avea un impact pe scară largă asupra Finlandei. Totodată, rămâne de văzut cum cum pot fi prevenite astfel de pericole ca să nu afecteze țara”, a declarat Mäkitalo.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ruşii, neagreaţi în Finlanda

După destrămarea Uniunii Sovietice, Finlanda a fost ţara cea mai des vizitată de locuitorii din regiunea Leningrad a Federaţiei Ruse, unde se află o parte din teritoriile finlandeze cotropite de ruşi în perioada celui de al doilea război mondial.

Din toamna trecută, Finlanda a introdus măsuri împotriva rușilor, restricționând intrarea acestora. Și mai târziu, restricțiile au fost extinse, obligându-i pe proprietarii de imobile, originari din Federaţia Rusă, să demonstreze dacă lucrările de întreținere a sau reparații necesită prezența lor personală.

După declanşarea de către Rusia a războiului din Ucraina, relaţiile ruso-finlandeze s-au deteriorat. Săptămână curentă, Ministerul rus de Externe a declarat nouă diplomați finlandezi persona non grata și și-a retras acordul cu privire la activitățile Consulatului General finlandez la Sankt Petersburg începând cu 1 octombrie.

Închiderea Consulatului General finlandez la Sankt Petersburg a fost o surpriză pentru Helsinki, a declarat Yle, citat de președintele finlandez Sauli Niiniste. " „Știm că multe alte țări au avut o experiență similară, în sine o astfel de „surpriză” nu este unică. Dar faptul că acest lucru s-a întâmplat în circumstanțele actuale a fost, desigur, o surpriză”, a recunoscut el.

Potrivit lui Niiniste, această decizie a adus situația la o nouă dimensiune.