Handbalistele „tricolore” au pierdut, sâmbătă, primul meci din grupele principale, cu Ungaria (19-20), și sunt departe de calificarea în semifinale
Întâmpinată cu ositlități de către suporterii maghiari, echipa națională de handbal feminin a României a clacat în duelul de sâmbătă, cu preprezentativa Ungariei, scor 19-20.
„Tricolorele” au trecut în avantaj la scorul de 14-13, distanțându-se și la două goluri, dar în ultimele opt minute, handbalistele noastre au mai înscris doar o dată, în timp ce adversarele noastre au punctat de patru ori, suficient pentru a-și asigura victoria.
Ungureanu, MVP-ul meciului
Un lucru era cert. Elevele lui Gheorghe Tadici aveau misiunea de a câștiga partida de la Debrecen pentru a putea spera la semifinalele Campionatului European. Deznodământul jocului ar fi putut fi mult mai dramatic, însă Paula Ungureanu a avut o evoluție excepțională, închizând de nenumărate ori poarta noastră.
Așa cum mulți se așteptau, scorul duelului cu Ungaria a fost vizibil influențat și de arbitraj, care a luat câteva decizii eronate pe final. „Este pentru a doua oară când pierdem puncte pe final de meci. Îmi pare foarte rău, nu vreau să acuz arbitrajul, dar au fost câteva decizii care mi s-au părut eronate. Dacă analizați ultimele cinci minute, o să vă dați seama ce s-a întâmplat! Nu contează ce a fost în minutul 15, în minutul 40, dar în ultimele cinci minute fiecare decizie contează”, a declarat selecționerul Tadici.
România va susține, astăzi, a doua partidă din grupele principale, cu Spania, de la ora 17.00, în direct la TVR 2.