Tenismanul elveţian Roger Federer s-a declarat "foarte încântat" că a reuşit să ajungă atât de departe în turneul de la Wimbledon, în ciuda eliminării din sferturile de finală, şi a admis miercuri că aceasta poate fi ultima sa participare pe iarba de la All England Club, informează AFP.
Roger Federer a anunțat că, cel mai probabil, turneele sale la Wimbledon s-au încheiat din cauza vârstei.
„Aş vrea să joc din nou (aici), dar la vârsta mea nu ştii niciodată ce se poate întâmpla”, a declarat campionul elveţian.
"Este greu. La ultimele ghemuri simţeam că nu mai pot reveni. Dar susţinerea a fost extraordinară. Ador asta. De aceea joc şi joc în continuare. Este bine că am avut un teren la sută la sută. Din păcate, ei m-au văzut pierzând în trei seturi", a spus Federer.
"Nu ştiu ce voi face în continuare. Obiectivul meu a fost să joc la Wimbledon. Am reuşit anul acesta şi sunt bucuros. Pentru tot ce va urma, o să vorbesc cu echipa mea. Trebuie să mă odihnesc câteva zile, iar apoi vom vedea. Dar sunt foarte bucuros că am ajuns până aici", a adăugat Roger Federer.
Roger Federer, care făcuse din Wimbledon principalul său obiectiv din acest sezon, după o absenţă de peste un an din circuit şi o dublă operaţie la genunchi, a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem din capitala britanică, fiind învins în trei seturi, 6-3, 7-6 (7/4), 6-0, de polonezul Hubert Hurkacz, miercuri, la capătul unui joc care a durat o oră şi 49 de minute.
Federer, care va împlini 40 de ani luna viitoare visa să cucerească al nouălea său trofeu pe iarba londoneză, pentru a mări la 21 recordul său de titluri de Grand Slam. Fostul număr unu mondial, aflat astăzi pe poziţia a opta în clasamentul ATP, a comis însă prea multe greşeli în faţa lui Hurkacz (31 faţă de 12 ale adversarului său), permiţându-i astfel polonezului să avanseze în semifinale.