FILMUL EVZ: "Zapând prin viaţă" cu Adam Sandler

Comedia cu Adam Sandler ne îndeamnă să ne bucurăm de fiecare zi împreună cu familia.

Michael Newman (Adam Sandler) este dependent de muncă, motiv pentru care în ultimul timp şi-a cam neglijat copiii şi, mai ales, pe frumoasa lui soţie, Donna (Kate Beckinsale). El se chinuie să-şi impresioneze şeful nerecunoscător şi să câştige o avansare în funcţie. Soluţia "supranaturală" îi apare într-un magazin de mobilă şi accesorii pentru casă, într-o cameră din spate, acolo unde este un bărbat misterios şi ciudat, jucat de îndrăgitul Christopher Walken. Michael ajunge acolo pentru a-şi cumpăra o telecomandă universală, însă ce primeşte este dincolo de orice închipuire a sa.

În loc să aibă o telecomandă cu care să poate deschide televizorul şi închide aerul condiţionat - de exemplu -, el primeşte una care poate să pună "cicălelile" soţiei pe "mut", în care să-şi facă vecina sexy să alerge cu încetinitorul şi în care să deruleze cu viteză momentele din viaţa lui pe care nu are chef să le trăiască. Ceea ce părea o binecuvântare devine un blestem, descoperă Michael. Pentru că, în curând, el îşi va da seama că, derulând pe repede-înainte, viaţa îi trece fără ca el să rămână cu vreo amintire.

Iar din tonul de comedie din prima jumătate a filmului, se ajunge la o schimbare abruptă de registru la o dramă a regretului. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/448jZuA5Y1I?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

20.30 - PRO TV