Filmul cu cea mai frumoasă declaraţie de dragoste

A fost votată cea mai frumoasă declaraţie dintr-un film.

 "Ia dragostea, înmulţeste-o cu infinitul şi du-o la profunzimea veşniciei... Chiar şi-aşa, ai avea doar o licărire a ceea ce simt eu pentru tine" - aceasta este declaraţia făcută de William Parish în filmul "Meet Joe Black" şi preferata ascultătorilor Magic FM care au luat parte la un sondaj desfăşurat pe www.magicfm.ro, în cadrul căruia au fost votate cele mai frumoase declaraţii de dragoste din filme. Cea mai grozavă iubire Pentru filmul "Meet Joe Black" au votat 19,2% dintre participanţii le sondaj, în vreme ce următoarea clasată, cu 15,55% dintre voturi, a fost declaraţia din filmul "The Notebook": "Cea mai grozavă iubire este aceea care ne trezeşte spiritul şi ne face să ne dorim mai multe, care declanşează un foc în inimile noastre şi ne aduce liniştea sufletească". Pe cel de-al treilea loc, ascultătorii Magic FM au votat declaraţia de dragoste din filmul "Love Story": "Dragostea înseamnă să nu fie niciodată nevoie să spui <Îmi pare rău>", care a obţinut 14,6% dintre voturi. Următoarele poziţii au fost ocupate de declaţiile de dragoste din peliculele "Don Juan de Marco", "Dirty Dancing", "When Harry met Sally", "Titanic", "Notting Hill" şi "As Good As It Gets".