A fost filmul cu cel mai mare buget, dar de care, paradoxal, mai toată lumea de la Hollywood s-a ferit. Dar, și mai important, pelicula lui Mel Gibson „Patimile lui Cristos” a schimbat viețile multor oameni, de la cei din echipa de filmare la simpli spectatori.
„Când Mel Gibson i-a propus lui Jim Caviezel să ia rolul lui Isus în filmul „Patimile Lui Cristos”, l-a prevenit că este un rol nespus de dificil și că, dacă îl va accepta, va fi marginalizat ca actor, la Hollywood, scrie Mănăstirea și lumea.
Jim i-a cerut o zi să se gândească. Răspunsul lui a fost: „Cred că trebuie să facem acest film, chiar dacă este dificil. Tocmai am realizat că am 33 de ani, cât avea Cristos când a fost răstignit, iar inițialele numelui meu sunt la fel ca ale Lui: J.C.”
În timpul filmării, Jim Caviezel a slăbit 23 de kilograme. A fost lovit de fulger, a fost lovit cu biciul din greșeală de 2 ori, ceea ce i-a lăsat o rană de 35 de centimetri, și-a dizlocat umărul, a făcut pneumonie și hipotermie de la cât a stat pe cruce, dezbracat, ore în șir.
Trupul său a fost atât de extenuat încât a trebuit sa aibă 2 operații pe cord deschis după terminarea filmărilor.Scena crucificării a durat 5 săptămâni din totalul de 8 săptămâni, cât au durat filmările:
„Nu vreau ca oamenii să mă vadă pe mine, vreau sa îl vadă pe Isus Cristos. Doar așa vor crede și se vor converti”.
Patimile lui Iisus
Luca Lionello, actorul care a avut rolul lui Iuda, care fusese un ateu înainte de film, s-a convertit și a fost botezat, el și copiii săi.
Unul dintre tehnicieni, care era musulman, a fost și el convertit și a devenit creștin.Filmul a costat cel mai mult din istoria cinematografiei: 370,8 milioane de dolari, dar a adus un profit de 611 milioane.
Multe suflete au fost atinse și mântuite
Mel Gibson a plătit 30 de milioane de dolari din buzunarul său, căci niciun studio nu a vrut să accepte proiectul.
Satan a încercat în fel și chip să oprească acest proiect, pentru că știa puterea unui astfel de film, care să ruleze pe ecranele din întreaga lume, și câte suflete ar putea fi salvate. Dar Dumnezeu are ultimul cuvânt.
Filmul a avut un mare succes și a atins viețile a milioane de oameni de pe toate meridianele.