„Evenimentul zilei” vă prezintă filmul unei inedite prietenii înfiripate și cimentate la începutul anilor ’70, la București, între Francisca Allende – cumnata marxistului Salvador Allende, ales președinte al Chile, în toamna lui 1970 - și un misterios politician venezuelean, Valentin Hernandez, care, după puciul generalului Augusto Pinochet (1973), avea să înlesnească refugierea familiei Allende în Venezuela.

Fiica Franciscăi – am numit-o pe cunoscuta scriitoare Isabel Allende – dezvăluie, în romanul „Paula” (1994) detaliile întâlnirii ”de suflet” de la București, în incinta unei clinici unde cei doi erau pacienții celebrului medic Ana Aslan, care a vindecat-o pe Francisca „de toate relele, reale sau imaginare”. Vă amintim că Ana Aslan a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă, sub numele de Gerovital, în clinica de geriatrie. Dintre numeroasele personalități care s-au tratat cu Gerovital îi amintim pe Salvador Dali, Charles de Gaulle, Tito, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin sau Kirk Douglas. Facem precizarea că citatele prezentate sunt preluate din romanul „Paula”, Editura Humanitas, București, 2008.

O victorie surprinzătoare

În septembrie 1970, Salvador Allende a fost ales președinte al Chile. Victoria sa a fost surprinzătoare, Allende devenind primul președinte marxist al lumii ales prin alegeri libere, deși până și Unitatea Populară – coaliția alcătuită, în principal, din facțiuni radicale, socialiste și comuniste –, care l-a adus la cârma țării, se îndoise de el.

 

Lacrimi, răni și secrete sub „cerul înnorat al Bucureștiului”

În ’71 sau în ’72 (Isabel Allende nu specifică exact), Francisca ajunge la București, pentru doar o lună, pe care însă nu o va uita întreaga viață. Iată „desfășurătorul” întâlnirii: „Maică-mea, epuizată de munca la ambasadă, plecase la o clinică din România, unde celebra doctoriță Aslan făcea minuni cu pilulele ei geriatrice. A petrecut o lună într-o cameră monahală, vindecându-se de toate relele, reale sau imaginare, și retrăinduși rănile trecutului. Camera de alături era ocupată de un venezuelean încântător, care a fost mișcat auzind-o plângând și a îndrăznit într-o zi să-i bată la ușă: „Ce-ai pățit, fato?” „Totul trece cu un pic de muzică și cu o dușcă de rom”, a adăugat după ce s-a prezentat. În săptămânile ce au urmat se instalau amândoi în șezlonguri sub cerul înnorat al Bucureștiului, în halatele lor regulamentare și în papuci, șiși povesteau viața precum două bocitoare, fără pic de pudoare, căci presupuneau că n-aveau să se mai vadă nicicând. Mama i-a împărtășit trecutul ei, el i-a mărturisit secretele sale; ea i-a arătat niște scrisori de la mine, el i-a arătat fotografiile nevestei și ale fetelor, singurele pasiuni adevărate pe care le avea în viață”.

 

Politicianul venezuelean

Sincera și emoționanta prietenie înfiripată la București avea să-și releve calitățile cu prisosință, după puciul militar din ’73, soldat cu sinuciderea lui Salvador Allende și instaurarea regimului de mână forte al generalului Augusto Pinochet. „La sfârșitul curei, când s-au întâlnit la poarta spitalului pentru a-și lua rămas-bun, mama, în eleganta ei ținută de voiaj, cu ochii verzi limpeziți de lacrimi și întinerită de arta fenomenală a doctoriței Aslan, iar domnul din Venezuela în costum de călătorie și zâmbind larg, afișându-și dantura impecabilă, aproape că nu s-au recunoscut. Emoționat, a dat să-i sărute mâna acestei prietene care-i ascultase confesiunile, dar n-a apucat să-și ducă gestul la bun sfârșit, că ea l-a îmbrățișat. „N-am să te uit niciodată”, i-a spus. „Dacă vreodată ai nevoie de ceva, sunt la ordinele tale”, a răspuns el. Se numea Valentin Hernandez, era un politician de vază în țara lui și s-a dovedit esențial pentru viitorul familiei noastre câțiva ani mai târziu, când uraganele violenței ne-au aruncat în direcții diferite”, scrie Isabel Allende.

Eșecul comuniștilor

Facem precizarea că, după victoria din ’70, regimul marxistului Allende a distrus cu rapiditate economia țării. Au urmat naționalizări forțate. Inflația atinsese conte fără precedent, alimentele abia dacă se mai găseau, prețul laptelui creștea de la o oră la alta, în timp ce un chilian de rând ajunsese să câștige sub 200 de dolari pe an. E de ajuns să precizăm că în ajunul puciului, guvernul socialist publica instructaje privitoare la cultivarea de legume pe balcoanele apartamentelor sau... în căzile de baie!