Filme documentare britanice de excepţie, între 24 februarie şi 14 aprilie, la Muzeul Ţăranului Român
- Daniela Șerb
- 22 februarie 2014, 18:11
Filme marca "British Documentary" vor fi proiectate timp de mai multe săptămâni, în fiecare luni, de la ora 19.00, în Sala "Horia Bernea" a Muzeului Ţăranului Român. Intrarea este liberă.
Potrivit unui comunicat al British Council la Bucureşti, proiecţiile incluse în programul acestei ediţii încep cu documentarul "Ziua în care John Lennon a fost ucis', realizat de câştigătorul premiului BAFTA pentru televiziune, Michael Waldman. Urmează "Copilul meu, protestatarul", considerat fascinant de publicaţia "Sunday Times" şi "devastator de direct" de către "The Guardian". Filmul urmăreşte ce se întâmplă în viaţa domestică în timpul revoltelor din Anglia, în timp ce "Detectivul bengalez" dezvăluie secretele Calcuttei şi ale comunităţii bengaleze din Londra. Alte documentare sunt "Textura cosmosului: Odiseea Spaţială", "Lupta pentru Barking", "Mostar" şi "Îngrijindu-l pe Calum", "Mugabe şi africanii albi" şi "Până în iad şi înapoi", ultimul dintre ele nominalizat la Oscar în 2012. Documentarele prezentate au fost incluse în selecţia Festivalului de Film Documentar Grierson din Marea Britanie. Filmele au subtitrare în limba română, iar intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Excepţie va face data de 17 martie când nu va fi proiectat niciun film.