Filmările pentru cel de-al cincilea lungmetraj din seria „Piraţii din Caraibe/ Pirates Of The Caribbean”, „Dead Men Tell No Tales”, vor debuta în luna februarie, în Queensland, Australia, rolul principal feminin fiind interpretat de actriţa Kaya Scodelario. Producătorul Jerry Bruckheimer a anunţat că filmările vor începe în cursul lunii februarie, iar rolul principal feminin va fi interpretat de actriţa britanică Kaya Scodelario, informează dailymail.co.uk. Kaya Scodelario, născută la Londra, în vârstă de 22 de ani, a mai jucat în „Moon” (2009), „Labirintul: Evadarea/ The Maze Runner” (2014) şi serialul TV „Skins”.
Scodelario va juca rolul principal feminin, după ce Keira Knightley a jucat în primele trei filme ale seriei, iar Penelope Cruz a apărut în cea mai recentă producţie a francizei. Kaya Scodelario filmează în prezent pentru pelicula „The Maze Runner: The Scorch Trials”, continuarea lungmetrajului „Labirintul: Evadarea”.
Johnny Depp va reveni pe ecrane în rolul Căpitanului Jack Sparrow, alături de Geoffrey Rush, care interpretează rolul lui Barbossa. În acest moment, cei doi sunt singurii actori confimaţi din vechea distribuţie ca parte a noului lungmetraj din franciză. Orlando Bloom, care l-a interpretat în primele trei filme pe Will Turner, a declarat anterior că se află „în discuţii” pentru reluarea rolului. Pe de altă parte, personajul negativ din noua peliculă va fi interpretat de spaniolul Javier Bardem, iar australianul Brenton Thwaites, care a apărut recent în „Maleficent”, va figura şi el printre noii actori din distribuţie.
„Pirates Of The Caribbean: Dead Men Tell No Tales” va fi regizat de Joachim Ronning şi Espen Sandberg, iar premiera este programată pentru iulie 2017. Cele patru filme din franciza „Piraţii din Caraibe” au avut încasări totale, la nivel mondial, de circa 3,7 miliarde de dolari.