Kornel Mundruczo, regizorul maghiar de origine română, intenţionează să realizeze un film care are ca temă procesul în care, în secolul al XV-lea, Leonardo Da Vinci a fost acuzat de practicarea sodomiei.
Proiectul, aflat în fază incipientă, va fi o coproducţie alături de regizorul maghiar Bela Tarr, al cărui film, "Bărbatul din Londra", a participat anul trecut la Cannes.
"Deşi nu există încă un scenariu, acesta este unul dintre cele două proiecte pe care Kornel şi le doreşte în mod concret", a spus Viktoria Petranyi, producător al lungmetrajului "Delta".
Proiectul Da Vinci, bazat pe povestea reală în care pictorul renascentist a fost acuzat de homosexualitate, se va dezvolta în paralel cu un altul, care se conturează pe povestea lui Frankenstein.
Iniţial, ambele proiecte vor fi finanţate, din bugetul de stat al Ungariei. Producţiile sunt programate pentru 2009 sau 2010.
(18:30)